Casa de licitatie - Ostoya din Varsovia (Polonia) a inclus in licitatia nr. 205 din 4 septembrie 2021 un ceas de buzunar inscriptionat "Andreas Beringer in Grosswardein". Wardein - numele german al Oradiei isi are originea in maghiara Várad (cu sensul "cetate mica, cetatuie"), din care se provine si denumirea latina Varadinum, respectiv cea romaneasca Oradea. In perioada medievala orasul era format din cartiere (suburbii), fiecare avand administratie proprie, dar fiecare aflandu-se sub stapanirea feudala a episcopiei și capitlului catolic din Oradea. Denumirea de Nagyvárad / Großwardein / Magno-Varadinum, adica Oradea Mare a aparut in a doua parte a sec. XVI-lea cand cartierele s-au unit sub conducerea unui singur prim-jude, odata cu ascensiunea economica, strategica și culturala a orasului. In epoca moderna, după eliberarea de sub stapanirea otomana (1660-1692), respectiv după razboiul de independenta condus de catre Francisc Rákóczi al II-lea (1703-1711) zona locuită (mai bine zis repopulată în urma distrugerii totale) din perimetrul Oradiei era formata iarasi din 4 localitati diferite, fiecare avand administratie proprie, acestea fiind: Oradea-Subcetate, Oradea-Velenta, Oradea-Olosig si Oradea-Mare propriu-zisa (denumita si Oradea-Orasul Nou). Cele 4 entitati administrative s-au unificat in anul 1849, o data cu numirea unui singur primar al orasului. Incepând din anul 1714 și până prin anii 1780, sub tutela episcopiei și capitlului romano-catolic, un numar insemnat de mestesugari și comercianti de etnie germana s-au stabilit in Oradea. Aproape in totalitate erau de religie romano-catolica și soseau din centrele urbane ale Ungariei și într-o proporție mai mică din celelalte regiuni ale Imperiului Habsburgic (Austria, Cehia, Moravia). [informatii primite prin amabilitatea - András Emődi].

Revenind la licitatia Ostoya din septembrie 2021; Lotul 315 al licitatiei descris ca - "Un ceas cu repetitie, Transilvania, Oradea (Grosswardein), Andreas Beringer, inceput de sec. XVIII", prezenta un ceas de buzunar intr-o carcasa din otel (55 x 49 x 38 mm) in forma unui "ou turtit", decorat cu 12 motive florale dispuse in jurul cadranului. Pe carcasa ce acopera mecanismul este prezent un desen in email ce ilustreaza un personaj feminin privind intr-o oglinda. Cadran de email alb (diametru 39 mm), indecsi orari cifre romane cu diviziuni ale minutelor in cifre arabe. Surpriza acestei piese este reprezentata de inscriptionarea pe circumferinta mecanismului "Andreas Beringer in Grosswardein". Esapamentul este acoperit de puntea-balansier prinsa in 2 suruburi, decorata cu un motiv floral al vitei-de-vie.

Cateva saptamani mai tarziu, aceasi casa de licitatie vinde separat si un lant de ceas de buzunar, din otel, de tip Chatelaine simetric, ce include 3 medalioane, la care este atasata si o cheie de aramare a unui ceas de buzunar. Ulterior, la evaluarea tuturor acestor piese - ceas, lant si cheie se va constata ca aceste accesorii (lant si cheie) erau tocmai ale ceasului din licitatia 205.

Achizitia intregului lot a fost facuta de catre Julian Grozavescu, ceasornicar si colectionar dedicat pieselor in legatura cu istoria Romaniei. O data ajunse aceste piese in atelierul sau au putut fi identificate detalii pentru datarea ceasului astfel, in urma evaluării pieselor componente: carcasa, capace, componente mecanism (desfacut), prin comparatie cu alte piese similare dar si a caracteristicilor tehnice constatate se poate considera:

Prezentam astfel un ceas de buzunar, cu carcasa de sec. XVII reutilizata alaturi de un mecanism de sec. XVIII de catre un mester-ceasornicar ce s-a semnat pe mecanism "Andreas Beringer in Grosswardein". Ansamblul este completat cu un lant Chatelaine (simetric, cu 3 medalioane decorate), acest "equipage" (termenul utilizat in epoca pentru acest ansamblu) pastrand si cheia de armare originala.

Citandul pe istoricul de arta Joan Evans, Genevieve Cummins [vezi bibliografie - 1] noteaza - "[...] ’lanturile chatelaine erau cel mai important tip de bijuterii de zi din secolul al XVIII-lea’. Ceasurile cu lant Chatelaine din această epocă erau articole uimitoare de bijuterii funcționale fiind o declaratie puternică a modei din acele vremuri". 

Tehnica de realizare, complicatiile orologere si detaliile de design ale piesei in discutie sugereaza ca aceasta a fost realizata de un mester cu experienta, care avea cunostinte solide de ceasornicarie, cu resurse tehnice specializate, conectat la fabricatia unor astfel de ceasuri in zone cu experienta in acest domeniu din Europa Centrala si de vest (Germania, Elvetia, Franta). Se pune intrebarea daca prezenta unui astfel de mester ceasornicar este o intamplare sau daca astfel de activitati de orologerie incepeau sa capete consistenta in Oradia sec. XVIII.

Un eventual raspuns ar putea fi aflat din studiile istorice ce au fost facute cu privire la aparitia breselor mestesugaresti in zona. In lucrarea - "Din istoricul breslelor orasului Oradea" (autor - Veronica Covaci in Crisia, Muzeul Tarii Crisurilor vol IX - 1979, pag. 756), se mentioneaza in capitolul - "Breslele tamplarilor si sticlarilor, a lacatusilor si armurierilor precum si a fierarilor si rotarilor" detalii despre ceasornicarii oradeni de la mijlocul anilor 1700:

"Initial au fost constituiti intr-o singura breasla lacatusii (fabri serarios), fierarii (fabros ferario), morarii (molitores), rotarii (rotarios), tamplarii (mensarios), pietrarii (coementarios) si caramidarii (laterarios). Acestor mestesugari, principele Gheorghe Rakoczy I le intareste privilegiile acordate de regii antecesori, prin diploma emisa la 6 iunie 1635. [...] Cu timpul unele ramuri mestesugaresti s-au desprins, fara a se mai incadra in vreo breasla, ori s-au unit cu alte ramuri mestesugaresti. Astfel, morarii nu sunt amintiti in secolele urmatoare ca mestesuguri organizate in bresle, dar caramidarii si pietrarii au constitut breasla aparte unindu-se cu zidarii si dulgherii. Concomitent s-au organizat in breasla aparte sticlarii, strungarii si armurierii.

Existau asadar la Oradea, la mijlocul sec. XVIII, ceasornicari ce probabil activau de ceva timp, atata vreme cat s-a pus problema primirii lor intr-o breasla de mestesugari in jurul anului 1771. Cercetari si mai amanuntite au fost facute de András Emődi care a publicat numeroase lucrari, inclusiv un volum, dedicate activitatilor de orologerie (in speta orologii de turn) din zona Bihorului, pentru perioada sec. XVIII-XX. Concluziile sale sunt foarte bine rezumate intr-una din lucrarile sale - "Tébi János nagyváradi lakatosmester toronyórái / Orologiile mesterului lacatus Janos Tebi din Oradea" (aparuta 2019 | vezi biliografie - 3) din care citam:

O astfel de piesa, un ceas de masa semnat pe cadran "Georg Ruepp in Grosswardein" se pastreaza astazi (conform cu inscriptionarea de pe mecanism ceasul este datat 1781). Nu intram in detalii de prezentare a acestuia (imaginile ceasului inclusiv detalii ale inscriptionarii pot fi vazute mai jos) dar trebuie sa mentionam ca vorbim in mod evident, de o piesa de import pe care, din motive de promovare, Georg Ruepp si-a adaugat numele pe cadran (asa cum se obisnuia deja in acele vremuri si va deveni o caracteristica a ceasurior "private label" in secolele XIX-XX), nefiind vorba de producatorul ceasului.

In acest context din Oradia partii a doua a sec. XVIII, aparitia ceasului cu inscriptionarea mecanismului -"Andreas Beringer in Grosswardein" aduce noi elemente. In absenta unor documente oradene, de arhiva, care sa mentioneze acest nume (dar nici pe Ruepp documentele breslelor nu-l mentioneaza, acesta fiind insa mentionat intr-o sumedenie de surse arhivistice de alta natura) admitem ca suntem intr-o zona nesigura, a speculatiilor, din perspectiva studiilor de istorie derulate. Consideram insa ca argumentele tehnice prezente in piesa orologera in discutie si enumerate mai sus sunt elemente importante care ne determina sa consideram ca, pentru o perioada greu de definit, in prima jumatate a sec. XVIII, Andreas Beringer a functionat ca mester-ceasornicar "in Grosswardein". Ne facem speranta ca aparitia unui alt ceas al acestui mester sa certifice activitatea sa; informatii neconfirmate in vreun fel, relatate de un colectionar de orologerie din zona Oradea, mentioneaza o piesa "similara" Andreas Beringer ce a fost comercializata pentru piese de schimb, initial catre un cumparator din Ungaria si mai tarziu catre Italia, dar o astfel de relatare nu aduce niciun fel de argument suplimentar fiind doar un detaliu, de retinut.

Trebuie totodata sa remarcam, ca activitatea ceasornicarilor din Oradea, cel putin pana la inceputul sec. XIX, era o "afacere germana" avand in vedere numele de mestesugari gasite.

Conform cu uzantele din epoca, pe mecanism se inscriptiona exclusiv numele mesterului care l-a realizat. In literatura de specialitate, pentru sec. XVII-XVIII, sunt cunoscute numeroase exemple unde pe mecanism se mentioneaza explicit numele mesterului si orasul unde acesta activa. Aceasta inscriptionare facea parte din regulile bransei definind nivelul de experienta capatat de mester si renumele acestuia. A semna un mecanism ce fusese realizat de un alt mester era o incalcare grava a regulilor breslei dar si a reglementarilor administrative privitoare la achizitia de materii prime sau a platilor de taxe si impozite.

Din considerente de buna pastrare a ceasului, in octombrie 2021, atelierul Time In Hand i-a confectionat (respectand tehnica si designul din literatura de specialitate caracteristice epocii din care ceasul face parte) o cutie de pastrare si protecție, realizata manual din lemn de tei uscat, cu o margine de intarire din stejar. Dupa obținerea "formei de ou", carcasa a fost acoperita cu piele de pisica de mare, de culoare neagra, care apoi a fost lustruita. Marginile sunt realizate din sarma de argint împletită sub forma unei sfori. Balamaua care unește cele 2 parti ale cutiei a fost realizata manual din argint urmand modelul de epoca pentru o carcasa asemanatoare (vezi imagine coloana dreapta - ref. biliografie 4); la fel si sistemul de inchidere. Interiorul cutiei de lemn, in vederea obținerii unei suprafețe mai rigide, a fost acoperit cu matase urmând tehnica papier mâché. In continuare (si in coloana de imagini dreapta) cateva imagini ale cutiei de pastrare realizata in atelierul "Time in Hand" alaturi de ceasul de buzunar Andreas Beringer in Grosswardein. 

Aceasta prezentare aduce in atentie o piesa de orologerie, remarcabila prin modul de realizare, prin complicatiile tehnice ce le prezinta, prin felul in care este decorata dar mai ales prin mesterul ce a realizat mecanismul - "Andreas Beringer in Grosswardein", un mester ce noi consideram ca a activat in Oradia - Transilvania, in perioada Imperiului Habsburgic, la inceputul sec. XVIII.

Nu sunt cunoscute in colectiile (muzeale sau particulare) din Romania astfel de piese, exceptand "oul de Nuremberg" (datat sfrasitul sec. XVI) din colectia Muzeului Brukenthal din Sibiu sau mentionarea (fara a oferi detalii sau a se cunoaste daca se mai pastreaza astazi) "oului de Nuremberg" ce ar fi existat candva in posesia lui Ioan Ratiu autorul cartii - "Tehnica si Arta Ceasornicarilor ..." aparuta la Cluj, in 1938.

Intr-o prezentare ulterioara vom ilustra si explica modul de functionare si detalii tehnice al mecanismului ceasului - Andreas Beringer in Grosswardein.

* * *

Bibliografie:

1. Veronica Covaci - "Din istoricul breslelor orasului Oradea", Crisia vol IX, Muzeul Tarii Crisurilor, 1979;

2. András Emődi - "Tébi János nagyváradi lakatosmester toronyórái / Orologiile mesterului lacatus Janos Tebi din Oradea", ISIS Erdélyi Magyar Restaurátor Füzetek, 2019;

3. Lakos Lajos - "Nagyvárad múltja és jelenéből / Din trecutul si prezentul Oradiei", Nagyvarad, 1904;

4. Genevieve Cummins - "How the Watch was Worn. A Fashion for 500 Years", Antique Collectors’ Club, 2010;

5. F.J. Britten - "Old Clocks and Watches & Their Makers" edita a V-a, Londra, 1922;

6. Ioan Ratiu - "Tehnica si Arta Ceasornicarilor, Giuvaergiilor, Tintuitorilor, Gravorilor si Opticienilor", Institutul de Literatura si Tipografie "Minerva", Cluj -1938.

* * *

NOTA: Prezentare inclus in programul Simpozionului "Timpul si Omul" - 4 noiembrie 2021 | Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" - Ploiesti.