ROMANA | ENGLISH
CAUTARE »

CEASURI PENTRU ROMANIA

Marti, 26.Sep.2017
Connection
ACASA
» Ceasuri de buzunar
» Ceasuri de bord
» Ceasuri de masa
» Ceasuri de mana
» ceasuri | Made in Romania
» Benrus - origine Romania ?
» Turnuri cu ceas
» Istorii
» Muzee
» Mofturi
» Noutati / Evenimente

Bazu Cantacuzino | motto

 

Bazu Cantacuzino – inventator “cronometru-cronograf”

 

La 19.decembrie.1936, orele 13 si 23 minute, la Paris, Constantin M. (Bazu) Cantacuzino prin casa de avocatura D.A. Casalonga [8] solicita statului francez acordarea unui brevet de inventie pentru un: “Dispositif donnant simultanement l’heure en unites usuelles de mesure du temps et en unites usuelles de mesure d’arc / Dispozitiv care arata simultan ora in unitati uzuale de masurare a timpului si in unitati uzuale de masurare ale arcului.” (vezi scan [8])

 

Solicitarea a fost acceptata la data de 5.aprilie.1937 si publicata in 8.iulie.1937 fiindu-i acordat brevetul de inventie cu numarul 815211 .

Preocuparile lui Bazu Cantacuzino pentru un astfel de “dispozitiv” s-au suprapus cu dorinta acestuia de a participa la un raid in jurul lumii. O astfel de oportunitate a existat spre sfarsitul anului 1936 cand a dorit sa zboare in raidul Paris-Saigon cu “recent” receptionatul avion “Dacia” (un bimotor, aripa joasa, tip Caudron 640 “Tiphon”, echipat cu doua motoare Renault de 220 CP fiecare). Astfel intre 14-30.noiembrie.1936 Bazu Cantacuzino s-a aflat la Paris ocazie cu care a fost probabil intocmita si documentatia brevetului. O imagine (din sursa franceza) la bordul avionului si in perioada mentionata, in continuare, prin amabilitatea lui Horia STOICA  (Brasov) un pasionat al istoriei aviatiei romanesti.

Bazu Cantacuzino | carlinga (1) Bazu Cantacuzino | carlinga (2)

foto: 16/10/1936 | Bazu Cantacuzino si mecanicul Dufraine

 

Desi un astfel de “cronometru-cronograf” n-a fost realizat vreodata in baza patentului lui Bazu Cantacuzino, a existat o preocupare pentru astfel de ceasuri in epoca.

Longines lansase la sfarsitul anului 1931 celebrul Lindbergh.

Ideea lui Bazu Cantacuzino a fost insa mult mai aproape de un alt ceas Longines botezat “Siderograph” lansat undeva intre 1932-1940, diversele referinte bibliografice nefiind “acordate” asupra unei date certe.

Ceasul insa care va deveni “the first genuine navigational watch for pilots in aviation history” va fi insa “Longines Weems Navigational Watch” in 1939.

 

Bazu Cantacuzino | Longines Lindbergh Bazu Cantacuzino | Longines Siderograph Bazu Cantacuzino | Longines Weems

foto: Longines – Lindbergh, “Siderograph”, Weems | “Wristwatches – History of a Century’s Development | H. Kahlert, R. Muehe, G. L. Brunner | 2005

 

Nici vorba ca incercarea lui Bazu Cantacuzino schimba in vreun fel istoria orologeriei insa aceasta este, de departe, cea mai spectaculoasa tentativa romaneasca de a insemna ceva in acesta industrie.

 

Constantin “Bazu” Cantacuzino s-a nascut la 11.februarie.1905 la Bucuresti intr-o familie cu prea cunoscute rezonante istorice pentru Romania. Povestea vietii sale, de-altfel remarcabila, este relatata in numeroase referinte bibliografice, atat tiparite cat si pe web. Este recunoscut ca Prim-As al aviatiei militare romane cu un total de 69 de victorii (56 certe + 13 probabile), intr-o cariera militara incheiata la doar 40 ani si derulata in lupte impotriva tuturor fortelor importante WW2 (SUA, URSS si Germania). A zburat pe Hurricane Mk I si Messerschmitt Bf-109G dar si in diverse incercari pe Mig-3 sau Mustang, atunci cand a avut ocazia.

La 13.ianuarie.1948 s-a refugiat in Italia si ulterior in Spania.

A incetat din viata la Madrid, la 26.mai.1958, uitat si intr-un anonimat nefiresc extraordinarei sale vieti.

* * *

Am aflat de - Dosarul 50/1936 [7] | “Brevet de inventie acordat lui Constantin M. Cantacuzino pentru cronometru-cronograf; Descrierea si modul de intrebuintare a cronometrului; Schita cronometrului” | fondul nr. 1045  “C.M. (Bazu) Cantacuzino” | Arhivele Nationale ale Romaniei, de la Daniel FOCSA – istoric, in octombrie 2008, o data cu corespondenta noastra referitoare la istoria Escadrilei Albe despre care Daniel FOCSA a publicat o excelenta “istorie subiectiva”.

Este surprinzator cum aceasta informatie a fost ignorata de toti cei care au parcurs povestea vietii lui Bazu Cantacuzino.

Ii multumesc lui Daniel Focsa ca mi-a dat sansa de a fi primul ce a readus in actualitate aceasta extraordinara poveste.

 

[1] Bazu Cantacuzino | brevet (1)
[1] Bazu Cantacuzino | brevet (1)

[2] Bazu Cantacuzino | brevet (2)
[2] Bazu Cantacuzino | brevet (2)

[3] Bazu Cantacuzino | brevet (3)
[3] Bazu Cantacuzino | brevet (3)

[4] Bazu Cantacuzino | brevet (4)
[4] Bazu Cantacuzino | brevet (4)

[5] Bazu Cantacuzino | brevet (5)
[5] Bazu Cantacuzino | brevet (5)

[6] Bazu Cantacuzino | brevet (6)
[6] Bazu Cantacuzino | brevet (6)

[7] Bazu Cantacuzino | dosar
[7] Bazu Cantacuzino | dosar

[8] Bazu Cantacuzino | memoriu
[8] Bazu Cantacuzino | memoriu





SEO monitor

ACASA | CUPRINS | IN BIBLIOTECA | CONTACT

© 2008 - 2011 Ceasuri pentru Romania.
Toate drepturile rezervate.
Creat de Web Experience.
Romana English