OPTIMEF | ceas quartz digital romanesc

 
Lansat in octombrie 1979 ("...numai cu cateva zile inainte de Congresul al XII-lea al partidului, de pe banda de montaj au iesit primele ceasuri electronice de mana fabricate in tara noastra" | Scinteia - articol "Ora exacta" | nr.11598 din 5.decembrie.1979 - din pacate acestea erau cutumele de comunicare ale epocii) ceasul a suscitat interes, o prezentare (in fapt chiar o reclama) aparand in revista Stiinta si Tehnica in nr. 10/1979 (scan atasat in coloana dreapta).

Aceasta prezentare includea chiar descrierea ceasului redata in continuare:
- Optimef are la baza 3 module cu afisare cu cristal lichid, un modul pentru ceasuri de dama si doua module pentru ceasuri barbatesti din care unul cu panou solar;
- se realizeaza in 6 variante de carcase, 3 pentru ceasuri de dama, 3 pentru ceasuri barbatesti;
- se afiseaza selectiv luna, ziua, ora, minutul, secunda, ceasul fiind programat pentru 4 ani;
- perioda de garantie: 12 luni.
* * *
- eroarea maxima admisibila: +/- 0.5 secunde/zi;
- baterii cu oxizi de argint de 1,5V;
- afisaj cu cristale lichide contrast 6:1;
- oscilator cu cuart, cu o frecventa de 32.768 Hz;
- circuitul integrat are o suprafata de cca. 15 mm, este realizat in tehnica CMOS avand peste 2500 de componente electronice
* * *
- pretul unui ceas pentru barbati (fara panou solar) este de 800 lei, al unui ceas de dama este de 700 de lei;
- la magazinul Unirea din Bucuresti s-a deschis primul service pentru perioada de garantie a ceasurilor electronice romanesti.

In completare la descrierea de mai sus s-ar mai putea adauga:

- alimentare cu 2 baterii: G2 (1.5V)

- variante initiale capac presat | ulterior capac filet cu garnitura etansare;

- o-ring-uri etansare butoane;

- marcaj capac spate: STAINLESS STEEL BACK | LOGO MF (Mecanica Fina) | 00000-XX | M 75 – X (posibila semnificatie a acestor serii in continuare).

- 2 butoane (partea dreapta); cel de sus pentru afisare data iar cel de jos reglaje – ora, minute, luna, an) | pentru variana barbateasca;

- 2 butoane (cate unul pe fiecare parte); dreapta pentru afisare data, stanga pentru reglaje | pentru varianta de dama.




 

Avand in vedere mai multe ceasuri Optimef vazute se poate presupune ca seriile de pe capacul spate reprezinta:

- - - - - - - - - - -

00000 – XX (un numar de ordine al fabricatiei ceasului – anul fabricatiei)

M 55 - X sau M75 – X (modelul mecansimului cu variantele acestuia)
Au fost identificate pana acum:
- variante barbatesti pentru: M75-1, M75-2, M75-3
- variante dama pentru: M55-1, M55-2, M55-3
Dupa 1981 modelul nu a mai fost marcat pe capac ramanad doar serialul si anul de fabricatie!

- - - - - - - - - - -

In discutiile purtate online (2009-2010) pe forumurile pasionatilor s-a avansat informatia ca Optimef a fost o colaborare a intreprinderilor "Mecanica Fina" si “Optica Romana” (cunoscuta mai degraba ca IOR) din Bucuresti de unde si denumirea acestuia: OPTI = “Optica Romana” si MEF = “Mecanica Fina”.

Aceasta informatie insa a fost eronata! Fosti ingineri din Mecanica Fina in perioada anilor ’980 au confirmat ca Optica Romana nu a avut vreo contributie iar prima parte din numele Optimef este preluat din denumirea companiei americane de la care s-a transferat licenta de fabricatie LCD - Optel Corporation.

Momentul de inceput al productiei de ceasuri la Mecanica Fina a fost anul 1979.

La 26.decembrie.1978 cu ocazia unei vizite a lui Nicolae Ceausescu la Mecanica Fina s-a comunicat ca fabrica trebuie sa realizeze concomitent cu ceasuri electronice si ceasuri mecanice de mana. Cum vom vedea mai departe actiunile privind inceperea productiei de ceasuri de mana pornisera inca din 1978 dar mentiunile despre aceasta "sarcina de partid" pot fi regasite in Scinteia inca din 1971. 

Scinteia, mai mult decat oficiosul puterii la acea vreme, nota in 27.decembrie.1978 (ref. nr. 11306/27.12.1978) - "In sectia orologerie industriala, discutia cu specialistii s-a axat pe posibilitatile de diversificare a aparaturii de control pentru diferite procese industriale. In acest cadru, secretarul general al partidului a indicat ministerului de resort, specialistilor institutului de profil si intreprinderii sa treaca, concomitent cu ceasurile electronice la fabricatia de ceasuri mecanice de mana".

In prima jumatate a anului 1978 a fost perfectata achizitia unei licente pentru mecanismul quartz de la o "firma din Princeton, New Jersey, Statele Unite" (sursa revista Flacara, decembrie.1979) si o echipa de muncitori si ingineri a fost trimisa in SUA pentru a se specializa in fabricatia acestui ceas.
Echipa a fost compusa din muncitorii: Constanta Gherman, Stefania Calin, Cornel Cacu, Emil Petrescu, Nicolae Mocanu, Nicolae Stan, Eugenia Leftere, Floarea Zikely si inginerii Constantin Chirila si Stefan Blaier, cel din urma fiind la acea vreme si conducatorul sectiei unde urma sa fie asamblat ceasul electronic (vezi scan articol - "Ceasul electronic" | revista Flacara, an XXVIII, nr. 50(1279), 13 decembrie 1979).

* * *

[actualizare - 2017] Un volum aparut in 2005 - Liquid Gold (The Story of Liquid Cristal Display and the Creation of an Industry) sub semnatura lui Jospeh A. Castellano (volum semnalat prin amabilitatea lui Viorel Rindasu) ne da sansa a "revedea" aceasta istorie din perspectiva americana. Relatarea, extrem de interesanta pentru povestea noastra, se intinde pe 5 pagini (p.156-160) din capitolul - "An Industry in Transition | Moving Behind the Iron Curtain" (O industrie in tranzitie | Miscare in spatele Cortinei de Fier). Prezentam traducerea in continuare cu speranta de ingaduinta, din partea cititorului, pentru lungimea textului.

* * *

"Unul dintre primele proiecte in care am fost implicat la inceputul lui 1979 a fost transferul tehnologiei de fabricatie a ceasurilor digitale si LCD intr-o fabrica de stat din Bucuresti, Romania numita Intreprinderea Mecanica Fina, la care ne-am referit in continuare IMF. A fost o afacere complicata ce a implicat un numar de alti consultanti si alte inca cateva companii. Una dintre companiile localizate in Connecticut pe nume Refac Electronics ce detinea la acel moment Optel Corporation a perfectat contractul de vanzare si transfer pentru aceasta tehnologie. In realitate, in orice caz, promotorul din spatele acestei afaceri a fost George Taylor cel care a facut posibil sa fie adusi la aceeasi masa Refac si partea romana, in principal prin contactele ce le avea cu cercetatorii de la Universitatea din Bucuresti. Taylor a fost coordonatorul proiectului si cu totii l-am privit ca element decizional pentru diversele aspecte ale proiectului.

Un numar de cercetatori si ingineri experimentati au fost implicati in acest proiect. Refac/Optel au furnizat procesul tehnologic si echipamantele iar o companie fondata de Louis Zanoni pe cand a parasit Optel in 1976 a furnizat solutiile de testare. Joseph Burns si George Taylor au implementat suportul ingineresc si partea de asamblare a ceasurilor iar partea de scolarizare a fost coordonata de un numar de persoane din Refac/Optel dar si de mine alaturi de Robert Clary, Eric Henderson. Clary, un consultant ce a pornit fabricatia de ceasuri LCD pentru Suncrux si Ladcor in Silicon Valley. Henderson era asociat si cu o alta companie de consultanta pe nume Mesophase, companie ce am fondat-o impreuna cu Kevin Hathaway si Eugen Koch.

Deoarece proiectasem cateva dintre locatiile pentru fabricatia de LCD [...] una dintre principalele mele responsabilitati a fost sa furnizez planurile pentru fabrica dar si pentru serviciile auxiliare necesare (camere izolate, aer conditionat, apa de-ionizata, gazele de proces, instalatiile de vacum, s.a.). O alta responsabilitate a fost sa pregatesc un set de specificatii pentru fiecare dintre pasii de facut in procesul de productie LCD. Niciuna dintre aceste responsabilitati nu a fost in particular dificila atata vreme cat o facusem de cateva ori inainte. In consecinta am petrecut primele luni din an lucrand la aceste proiecte si documentatii.

Odata finalizat planul fabricii si cele 2 volume de documentatii pentru Romania urmatoarea mea activitate a fost sa calatoresc spre Princeton - New Jersey, locatia fabricatiei LCD si ceasuri a Refac/Optel pentru a incepe faza de scolarizare cu tehnicienii si inginerii romani. Aceasta a avut loc in primavara lui 1979. Mi s-a alaturat la un moment dat Clary. Amandoi am realizat imediat ca procesul utilizat la Refac/Optel era diferit fata de ceea ce fusese facut pentru Coasta de Vest sau Estul Indepartat. Problema era ca noi nu am fi putut schimba ceva atata vreme cat acesta fusese cel vandut in Romania. O alta problema a fost ca doar doi dintre romani vorbeau engleza dintre care doar unul fluent. Asa cum am descoperit mai tarziu, inginereul care vorbea fluent, Constantin (numit Costel) Chirila a fost plasat si in pozitia de a se asigura ca niciunul dintre ceilalti sa treaca de ’partea cealalta’. O alta importanta figura a fost Stefan Blaier, directorul de fabrica, caruia ii placea sa i se spuna Fani. Nu vorbea engleza dar putea conversa in germana, fapt ce ne-a fost folositor mai tarziu.

Chiar si in aceste circumstante dificile am dus scolarizarile la final. La sfarsitul acestei faze am simtit ca inginerii vor fi in stare sa supravegheze productia in fabrica IMF. In acelasi timp intreg echipamentul a fost livrat la Bucuresti si era de presupus si dorit ca partea romana va configura fabrica atenta la planurile mele.

La inceputul lui decembrie 1979 am pornit in calatoria mea din San Jose, California spre Bucuresti, Romania. Obiectivul calatoriei mele a fost sa verific locatia fabricii si sa superviziez amplasarea si pregatirea echipamentelor. Odata facute aceastea m-as fi intors acasa si alti membri ai echipei noastre urmau sa soseasca la inceput de 1980, dupa perioada de vacanta, pentru a aduce fabrica in faza operationala. Am programat sa revin in primavara lui 1980 pentru a corecta eventualele probleme aparute.

Imediat dupa ce am ajuns la Bucuresti am avut o cina de lucru cu Chirila si Blaier al caror principal obiectiv era sa imi transmita nerabdarea lor de a avea echipamentul instalat astfel incat fabrica sa devina operationala, sentiment ce l-am impartasit din toata inima.

Fabrica IMF era intr-o cladire relativ mare, dar veche si in conditii precare. M-am intalnit cu directorul Ion Congruts, Blaier si Radu Costina, un tanar la ceva peste 20 de ani ce vorbea o engleza foarte buna si actiona ca si translator. Am discutat despre utilitati si planuri si am facut programul intregii saptamani. Obiectivul era sa desfacem si sa mutam echipamentele in locatiile stabilite.

Dupa o tura de fabrica la nivelul al 3-lea a devenit clar ca zona de asamblare era curata si corect organizata cu personal ce asambla cateva ceasuri folosind cadrane fabricate de Refac/Optel in fabrica din Princeton.

Zona de productie a afisajului mai avea totusi un drum lung de parcurs. In timp ce peretii au fost construiti conform specificatiilor, podeaua a fost acoperita cu o vopsea epoxidica neagra (se puteau vedea particulele sub acoperire) in locul de materialului special texturat (Tarkete) specificat în instructiunile mele. Cand am subliniat acest lucru, au sustinut ca Tarkete era prea scump pentru a fi cumparat și aplicat. Au mentionat ca vor curata podeaua si o vor revopsi dupa ce echipamentele mari vor fi la locul lor. Stiam ca acest lucru nu va fi suficient, dar nu i-am putut convinge sa faca altfel. Nu existau nici tuburile de evacuare a gazelor montate pe tavan, dar mai descurajant era reteaua pentru apa pura, deionizata ce a fost executata din cupru in loc de PVC asa cum era specificat. Directorul, Congruts, a fost de acord sa faca schimbarea, dar nu am fost niciodata sigur ca a mai fost facuta vreodata.  

La sugestia mea echipamentele grele au fost desfacute si pozitionate in locatiile fabricii, stabilite in proiectul realizat la inceputul anului. Cuptoarele, evaporatoarele, uscatoarele si utilajele de serigrafie erau amplasate corespunzator impreuna cu mai multe hote in flux laminar. Am descoperit insa ca nu au fost comandate vasele tip Dewars pentru azot lichid, o greseala majora deoarece, fara azot lichid, nu puteau fi utilizate evaporatoarele sub vid. Si fara aceste evaporatoare, afisajele nu puteau fi realizate, cel putin cu procesul folosit la acel moment. Aceste butelii Dewars nu erau disponibile in Romania, asa ca a trebuit sa-l informez pe Taylor ca trebuie comandate. De asemenea, cuptoarele nu aveau izolatiile din cuart necesare pentru functionare asa ca, inca o data, a trebuit sa informam producatorul sa le instaleze cat mai curand posibil.

Nu se facuse nimic in atelierul de sticlarie desi Blaier sustinuse ca va fi gata in doua, trei zile. Acesta era incaparea in care foile de sticla acoperite cu un conductor transparent, oxid de indiu-staniu, ar fi trebuit taiate in bucati mici, de dimensiunile necesare intr-un ceas, cu ajutorul unor ferestraie electrice. Din pacate, ferastraile electrice nu fusesera inca primite.

In caietul de sarcini erau numeroase elemente care fie nu fusesera comandate, fie nu fusesera livrate. In alte cazuri fusesera trimise echipamente necorespunzatoare. De exemplu au fost livrate cuptoare care functionau la 110V, cand se stie ca toata Europa folosea 220V. Nestiind sau nereusind sa verifice placa cuptorului, romanii au facut greseala sa-l porneasca, deteriorand-ul. Mai multe astfel de echipamante au trebuit returnate din aceleasi probleme.

In plus, unele echipamente au fost deteriorate, fie in timpul transportului, fie nu au fost ambalate corespunzator pentru acesta. Asa a fost in cazul unui sistem de evaporare la care s-au rupt cablurile electrice din cauza impachetarii precare. Unul dintre cuptoare se desfacuse literalmente. Furnizorii erau companii americane, cu o presupusa reputatie, asa ca a fost jenant si descurajant sa vad acest lucru.

In urmatoarele cateva zile echipa a transferat toate piesele mari de echipament din lazile lor si le-a mutat in zona de fabricatie. Doua mari cuptoare transportoare au fost plasate pe pozitii fara deteriorari aparente. Am fost ingrozit de modul precar in care furnizorii nostri americani pregatisera echipamentele pentru transport. Unul dintre cuptoare avea peste tot suruburi desfacute. Si evaporatorul din laboratorul de dezvoltare avea suruburi desfacute la butelie, echipamentul de monitorizare nu fusese fixat astfel, un cablu fiind taiat. Cum am fost prezent la despachetarea si mutarea echipamentelor, pot confirma ca personalul roman ce a manipulat unitatile pana la acel moment, nu generase nimic din toate acestea.

In cele din urma, toate unitatile importante au fost plasate in locatiile prevazute astfel incat electricienii sa poata cabla fiecare statie si sa poate sa fie realizate conexiunile la instalatii. La acel moment conducerea a dorit sa puna fabrica in functiune, astfel incat sa poata fi fabricate LCD-uri pentru linia de asamblare ceasuri ce era operationala. Refac/Optel ar fi trebuit sa furnizeze LCD-urile de care aveau nevoie in aceasta perioada intermediara, dar nu fusesera facute livrarile adecvate, cel putin conform cu mesajul conducerii IMF. Aceasta a insemnat ca IMF nu si-a putut respecta programul de livrare a ceasurilor, pierzandu-si credibilitate in fata guvernului. 

Realitatea a fost ca de fapt IMF a provocat intern multe din intarzieri, datorita procesului sau de aprobare, unde fiecare articol cumparat a necesitat acceptul celui mai inalt oficial al intreprinderii. Un exemplu in acest sens au fost suruburile necesare pentru matrite si dispozitivele de fixare. In loc sa fie pur si simplu cumparate suruburi standard de la un furnizor local, fabrica a fost obligata sa-si faca propriile suruburi in atelierul de prelucrari mecanice, deoarece dura prea mult timp pentru a obtine aprobarea necesara. Pentru alte piese, pe care muncitorii nu aveau capacitatea de a le fabrica intern, pur si simplu a trebuit indurat lungul proces de aprobare. O alta cauza de intarziere s-a datorat filozofiei socialiste a activitatilor. Orice angajat putea refuza sa lucreze daca tot ce era necesar nu era la locul sau. In timp ce Blaier era un sef sever, am vazut cazuri in care angajatii s-au plans pentru ca nu aveau una sau alta refuzand sa faca ce li se cerea. Asa era in "paradisul muncitorilor".

Au existat si alte intarzieri in ceea ce priveste trecerea fabricii la un statut operational. Cred ca abia in vara anului 1980, cand ceilalti membrii ai echipei au mers sa aduca functionarea liniei LCD in flux, fiind intampinate, la acea vreme, multe probleme. De exemplu, sistemul de aer conditionat nu fusese adecvat realizat pentru a mentine umiditatea scazuta, astfel procesul de serigrafie devenind foarte dificil. In plus au aparut dispute privind multe alte defectiuni ale liniei, precum si la platile ce trebuiau sa fie facute catre Refac, respectiv catre echipa noastra de consultanti. In cele din urma, echipa noastra nu a finalizat niciodata proiectul, nu a obtinut niciodata diferenta de plata, nu am mai avut niciodata ocazia sa ma intorc la Bucuresti si nu am fost niciodata sigur daca fabrica a produs vreodata LCD-uri functionale.

In opinia mea, totusi, a meritat experenta sa observ indeaproape functionarea sistemului comunist-socialist, chiar daca a fost doar pentru o perioada scurta de timp. In cele din urma guvernul comunist a cazut si Romania s-a indreptat catre o economie de piata".

* * *

Nota: Optel Corporation (intial numita Quantel Corporation) a fost infiintata la inceputul anului 1970 de catre Zoltan J. Kiss un cercetator venit in 1950 (la 18 ani) din Ungaria, initial in Canada unde a obtinut o licenta in inginerie la Universitatea din Toronto. Incenad cu 1960 Kiss a lucrat la Laboratoarele RCA acolo unde si-a intalnit viitorii colegi din Optel si unde au fost puse bazele LCD. Intre acestia un nume important - Nunzio A. ("Tony") Luce cel care a creat, in 1970 in cadrul Optel, primul modul pentru un ceas digital LCD. Optel Corporation a fost preluata intre 1978-1979 de catre Refac Electronics (tranzactia s-a derulat in perioada achizitie licentei LCD de catre Mecanica Fina). Intre 1970-1979 Optel Corporation a colaborat cu numeroase companii din industria orologera: Tissot, Societe des Garde-Temps SA, BWC, Westclox, Zodiac, Jules Jurgensen, Sandz, Rodania, Elgin furnizand tehnologie si componente in SUA, Europa si Asia.  

Trebuie mentionata aici si relatarea prezentata pe site in "Mecanica Fina - o istorie" (vezi postare 2008 wamkihok) pentru momentul startului fabricatiei Optimef fiind de retinut ca alaturi de achizitia liniei LCD, ulterior, fabrica a fost echipata si cu flux de productie a carcaselor din inox, prin achizitia unor prese cu surub pentru deformare in volum in matrite, aduse din Elvetia. Mai tarziu au fost aduse mai multe instalatii de acoperire metalica a carcaselor de ceas cu carbura de titan (in tehnologii CVD si PVD), carcasele fiind ulterior realizate (inca din perioada Optimef dar mai ales in perioada Orex), in locul inox-ului, din alama acoperita.

Articolul din revista Flacara deja citat (autor - Victor Adam, decembrie 1979, vezi scan coloana dreapta) prezenta, in relatarea aceluiasi ing. Stefan Blaier (de mentionat ca acesta era fratele regizorului Andrei Blaier), stadiul in care se prezenta linia de fabricatie Optimef, la acel moment 1979 - "[...] Intreprinderea noastra contribuie inca de la inceputul fabricatiei cu o serie de subansamble de conceptie si productie proprii. Unele contacte comutatoare, suportul modulului pentru afisajul cu cristale lichid, contactele bateriei modulului si altele. Am convingerea [...] ca in curand, vom asimila cateva componente pentru modul, ceea ce va duce la o substantiala ieftinire a ceasului. Ma refer la circuitul electronic integrat cu cristalul de cuart pe care il vor produce fara doar si poate, avem colaborarea in stadiu avansat, specialistii de la Institutul de cercetari pentru componente electronice. Mai putem conta, de asemenea, pe fabricarea in tara cat mai curand posibil a carcasei, precum si a altor contacte comutatoare". E limpede ca lucrurile s-au derulat, dupa 1980, doar in parte asa!

Cautari in arhive ce sunt derulate in continuare speram sa aduca clarificari suplimentare privind momentul (1978) si modul in care au fost facute achizitiile din import pentru aceasta investitie, nivelul de productie atins (luand in considerare seriile inscriptionate pe carcase pare ca s-au produs totusi cateva zeci de mii de ceasuri pana in 1981) sau daca chiar au existat colaborari pe orizontala industriei romanesti in acest proiect.

* * * 

Lista seriilor - ceasuri Optimef gasite in diverse colectii pana la aceasta data (aprilie 2021):

= = = = = =

Exista modele Optimef ce nu au avut marcate informatiile de pe capac asa cum este exemplul ceasului | "breloc cheie" prezentat. Pentru mai multe variante Optimef tip "breloc" vizitati galeria modelelor - aici.

De asemenea se poate observa din imaginile prezentate modul in care a evoluat calitatea executiei ceasului dar mai ales a cadranului acestuia.

Productia ceasuri Optimef si-a avut apogeul la inceputul anilor ’980; dupa 1981, in lipsa componentelor necesare, nu a mai existat o productie de serie fiind realizate doar exemplare "de protocol" sau serii foarte scurte. Ultimul an cunoscut pentru fabricatie Optimef este - 1987 (ceas intr-o carcasa dreptunghiulara, fara anse de prindere, cu montaj prin aplicare dublu-adeziva pe un suport (vezi imagine in galerie).  

Prin amabilitatea unui pasionat colectionar - Daniel ’rubin’ Negoita am primit o copie a manualului de prezentare (1981) pentru modelele Optimef ce-l prezint in continuare. Manualul are precizat pe coperta spate si numarul ceasului care l-a insotit - 35136 (XII - probabil luna decembrie.1981) ce este precizat in lista de mai sus si in imagini dreapta. Multe multumiri Daniel!
- - -








- - -
(Manual 1981 - Optimef | scanuri prin amabilitatea lui Daniel Negoita)
 

Cu multumiri pentru informatiile primite colegilor de pe Time Club Romania si ceasornicar.ro si, in mod special, lui Stefan Dogar pentru suportul acordat!

Prezentare actualizata in 2017 prin amabilitatea conf. univ. dr. ing. Viorel Rindasu. Multe multumiri!

[up-date: septembrie.2021]
Brasov, septembrie.2009