Noteaza Monitorul Oficial nr. 181 aparut in 16 (28) noiembrie 1891, pe prima pagina, in sectiunea "Parte Oficiala", in cadrul Presedentiei Consililului de Ministri din 15.11.1891":

Ca lucru acesta sa se infaptuiasca au trebuit insa mai treaca inca doi ani, in care, prin stradania unei personalitati a acelor ani - Sefan Hepites, acest important "detaliu" sa functioneze.

"Stefan C. Hepites s-a nascut la Braila la 17 februarie 1851. Era fiul mai mic al doctorului Constantin C. Hepites, el insusi un om invatat, fost profesor la Scoala Nationala de medicina si autorul celui d’antaiu tratat de Farmacopeea Romana.

Mama sa, Smaranda C. Hepites, era fica serdarului Ioan Damboviceanu din Bucuresti".

Cei interesati pot parcurge intreaga poveste a vietii lui Stefan Hepites in brosura (din care am citat mai sus) publicata in 1923 de E. Otetelisanu, la acel moment director al Institutului Meteorlogic Central, intitulata - "In memoria Stefan C. Hepites | 1851 - 1922" si care omagia consistenta viata si activitatea fondatorului meteorologiei din Romania.

"Academia Romana, in Analele careia el incepuse sa publice rezultate observatiunilor sale meteorologice, il alese in primavara anului 1880 membru corespondent iar in 1884 I. Campineanu, primul titular al Ministerului Agriculturei si Domeniilor, il insarcineaza cu organizarea unui serviciu meteorologic si la noi" (pag. 6 din lucrarea citata mai sus).

Observatorul Meteorologic luase nastere in mod formal in 1884 fiind organizata in Herastrau, in cadrul Scolii de Agricultura, prima Statiune Meteorologica (de ordinul I). Incepand cu 1886 Stefan Hepites incepe sa publice, anual - "Analele Instututului Meteorologic al Romaniei", acest raport fiind adresat Ministerului Agriculturii sub patronajul caruia acest institut incepuse sa functioneze. Rapoartele includeau in detaliu activitatile derulate de catre Institut, de la chestiuni curente (buget, personal, dotari cu echipamente, participari internationale in bransa, publicatii din domeniu) la chestiuni de specialitate in toate directiile pentru care institutul dezvolta cercetari noi pentru Romania. Astfel, Stefan Hepites pornise in cadrul Institutului sau, pe langa serviciul meteorologic, introducerea si monitorizarea sistemului metric pentru Romania in cadrul Serviciului de Masuri si Greutati, observatii astronomice, cercetari de magnetism terestru, monitorizare seismologica.

Instalarea Institutului Meteorologic in cladirea (astazi in perimetrul Parcului Carol) cunoscuta sub numele de "casa Bosianu" (constructie in stil neogotic proiectata de arhitectul italian Luigi-Ludovic Lipizer cel care a realizat printre altele si actuala Casa a Universitarilor - o comunicare a dr. Magda Stavinschi | aici) s-a finalizat in anul 1888. Povestea acestei "case" este la randu-i interesanta fiind locatia ce l-a gazduit pe Alexandru I. Cuza inaintea alegerilor din 24 ianuarie 1859. Este surprinzator cum o cladire, spectaculoasa in toate aspectele, astazi integrata in structura Institutului Astronomic al Academiei Romane (gazduieste biblioteca institutului), este complet ignorata, "stingandu-se" intre nepasare si vegetatia neingrijita ce o inconjoara.

Revenind la poveste, dupa 1888, rand pe rand, in perimetrul cladirii principale au fost adaugate: un nou local pentru spatiile administrative de birouri (1893) si un Pavilion Geofizic (1894).

"La inceputul celui de al VI-lea Raport asupra lucrarilor Institutului Meteorologic in anul 1892, adresat d-lui Ministru al Agriculturii, Industriei, Comerciului si Domeniilor ma exprimam precum urmeaza:

- Un lucru ce am putut realiza in cursul anului expirat (1892) este determinarea orei. Daca exceptam putinul timp in care Capitaneanu, servindu-se de instrumentele Depozitului de Razboiu, determina ora in mod astronomic, stiut este ca, niciodata in tara la noi, ora n-a fost regulata prin mijloacele ce Astronomia ne pune la dispozitie. Chiar atunci cand Capitaneanu determina ora pentru trebuintele sale astronomice, nimeni altul nu se putea folosi de dansa, deoarece administratiunea nu profita de aceasta imprejurare spre a o comunica, in mod oficial, ceasornicarilor care sunt, in prima linie, cei mai interesati de a avea o ora bine regulata.

- Directiunea generala a cailor noastre ferate, care, de la inceputul exploatatiunii, intrebuinta pentru toata reteaua sa ora meridianului din Bucuresci, adoptand, in 1891, ora zonei a treia, ora care a fost primita si introdusa si de catre Directiunea generala a telegrafelor si postelor, a pricinuit o incurcatura foarte mare in ora adoptata de fiecare din orasele noastre.

- Inaltul Decret din 15 noiembrie 1891, impunand ca ora oficiala pe aceea a cailor ferate, era necesar, maimmult decat oricand, ca un serviciu al Statului sa determine si sa comunice ora exacta.

- Aceasta si necesitatea ce aveam noi insine pentru a cunoaste ora precisa, ne-a indemnat a intreprinde determinarea orei in mod astronomic.

Pentru ducerea la indeplinire a mentionatului Inalt Decret, deciziunea Departamentului Industriei, data la 20 decembrie 1892, hotareste:

1. Institutul Meteorologic, prin serviciul sau cronometric, va comunica, in mod gratuit, ora oficiala tuturor administratiunilor publice, ceasornicarilor de profesiune si particularilor care o vor cere;

2. Un regulament de administratiune interioara va determina modul acestei comunicari;

3. Acelasi Institut va determina pe cat posibil, pentru fiecare localitate, diferenta intre ora oficiala si ora locala. Diferentele pentru diversele localitati ale unui district vor fi comunicate prefecturii respective.

Pana in august 1893, cand a fost terminata constructiunea salii meridiane de la Institutul Meteorologic, determinarea orei, prin trecerea soarelui la meridian se facea cu ajutorul unui teodolit imprumutat de la Serviciul Apelor Minerale - si asezat intr-o cabana cu totul primitiva si provizorie - ori de cate ori permitea timpul. Astfel s-a urmat pana ce s-a putut cladi sala meridiana".

Acest lung citat este preluat din volumul XXIV (seria II) 1901-1902 al Analelor Academiei Romane unde este inclusa prezentarea lui Stefan Hepites din sedinta din 30.11.1901 - "O prima incercare asupra lucrarilor astronomice din Romania pana la finele secolului al XIX-lea". De altfel mentiuni aspra demersurilor lui Stefan Hepites pentru construirea salii meridiane fusesera incluse in diverse rapoarte incepand cu 1888 (vezi: Magda Stavinschi - "Nicolae Coculescu - o viata printre stele", editura Aikon - 2016 pag. 107).

Anul 1893 trebuie sa fi fost un an de mari satisfactii pentru Stefan Hepites; raportul adresat ministerului este elocvent:

In acelasi Raport insa noteaza:

"Cu tote silintele ce ne-am dat pentru a face sa dispara diferentele enorme ce exitsa, mai in tot-d’a-una, intre diferitele orologii publice din Capitala, trebuie sa recunoastem ca n’am ajuns la nici un resultat satisfacetor. Afara de 2 sau 3 ceasornicari nici unul altul nu voieste sa tina socoteala de dispositiunile luate in privinta autoritatii insarcinata cu determinarea orei. Din aceasta causanu rare ori se intampla sa fie o discordanta foarte mare intre orologiile publice din Capitala. Este timpul acum ca Primaria sa ia mesuri pentru inlaturarea acestui reu." (extrase din "Al septelea raport asupra lucrarilor Institutului Meteorologic in anul 1893 adresat Domnului Ministru al Agriculturei, Industriei, Comerciului si Domenielor").

"Amanuntele asupra constructiunii salii noastre meridiane impreuna cu planurile relative, au fost publicate in al XI-lea volum din Analele Institutului Meteorologic al Romaniei. Aici nu vom spune decat ca ea este o cladire de zid cu o suprafata in interior de 4x4 metri si ca pilastrul pe care este instalata luneta este format dintr-un bloc de piatra cioplita de 1.10 m de inaltime, asezat pe o fundatiune de beton, care se cobora pana la 3.25 m sub nivelul terenului; de sus pana jos acest bloc de beton este isolat, prin ghisduri de stejar, de pamantul in care s-a sapat locul fundamentului." (extras din: "O prima incercare asupra lucrarilor astronomice din Romania" din volumul citat mai sus, pag. 554).

Cat priveste echipamentele necesare proaspat inauguratei "sali meridiene" noteaza Stefan Hepites - "Luneta meridiana, cu distanta focala de un metru, construita de bine cunoscuta Societe genevoise pour construction des instruments de physique din Geneva, si care ne sosise catre finele anului 1892, a fost cu de-amanuntul examinata si incercata, intr-o nopte intrega, de catre prietenul meu Capitaneanu, care intr’adins venise sa petreaca o di cu mine. Nici odata nu voiu uita dragostea si placerea ce avea dinsul manipuland acest instrument. In memoria sa pilastrului pe care a lucrat dinsul i s’a dat numele de Pilastrul Capitaneanu" (extras din: "O prima incercare asupra lucrarilor astronomice din Romania" din volumul citat mai sus, pag. 554).

Dar cine a fost Constantin Capitaneanu ce l-am mentionat deja a doua oara in citatul de mai sus. Ofiter de Stat-Major, capitanul Capitaneanu a marcat istoria astronomiei de la noi; pe cei interesati in detaliu de povestea acestuia ii invit sa parcurga brosura "Astronomul Capitaneanu" publicata in 1902 tot de Stefan Hepites sau capitolul XI din "O prima incercare asupra lucrarilor astronomice din Romania" deja citata. O poveste de viata remarcabila ce a inclus specializarea sa la Observatorul Astronomic din Paris, activitatea de la Institutul topografic al Italiei din Napoli, participarea la Razboiul de Independenta din 1877-1878 sau munca sustinuta de la Institutul Geografic al Armatei.

Pana la momentul in care va fi disponibil aici un capitol dedicat capitanului Capitaneanu (contributia sa la determinarile "orei exacte" ne obliga) redam un citat din excelentul volum al astronomului si fostului director al Institutului Astronomic al Academiei Romane - dr. Magda Stavinschi, aparut in 2002, "Timpul de-a lungul... Timpului":

"...sa intoarcem mai intai o fila din istoria masurarii timpului pe aceste meleaguri. Pentru aceasta trebuie sa-l amintim pe Constantin Capitaneanu (1844-1895), cel dintai astronom roman si cel dintai roman care a facut in tara sa lucrari de astronomie de observatie. Preocupat de intacomirea unei harti a tarii, C. Capitaneanu a avut nevoie, pentru determinarea diferentei de longitudini dintre doua localitati, de ora meridianelor lor. Dar, ca si in alte ocazii similare, lipsa mijloacelor financiare adecvate ii ingreuneaza misiunea. Pentru masurarea orei avea nevoie de o sala in care sa monteze un instrument care sa se deplaseze in planul meridianului - o sala meridiana.

In iulie 1875 incepe constructia unei sali meridiene provizorii la Iasi, pe teresa de langa Palatul Administrativ, facand si primele determinari de ora, intre 20 septembrie si 7 octombrie. In Bucuresti asistam la numeroasele peregrinari ale instrumentelor si salii meridiene care le adapostea: cand in curtea Scolii Militare din Calea Grivitei, cand in gradina Oppler din Dealul Spirei, cand in minuscula curte a casei Hiotu, din strada Luterana si, in fine, in magaziile Depozitului de Rezbel! Dar chiar daca C. Capitaneanu determina ora pentru nevoile sale astronomice, nimeni altul nu se putea folosi de ea, pentru ca administratia nu profita de aceasta imprejurarea ca sa o comunice in mod oficial." (pag. 128-129).

Luand cele de mai sus in considerare si revenind la sala meridiana a Institutului Meteorologic al Romaniei este important sa retinem, citand-o tot pe dr. Magda Stavinschi - "Mentionam ca, la acea epoca, tara noastra nu avea inca un Observator Astronomic care sa-si asume misiunea determinarii orei. Primul Observator va fi infiintat abia in 1908..." si astfel realizarea acestei sali de catre Stefan Hepites este inainte de a fi locatia primei determinari a "orei exacte" oficiale din Romania este "...prima constructie stabila din Romania destinata unor determinari astronomice." (pag. 130).

Asezata la nord de "casa Bosianu" constructia aliniata nord-sud este inclusa in planul de situatie ce va fi inclus in toate prezentarile Institutului de dupa 1895. In Raportul acelui an [1895], Stefan Hepites face o descriere completa a salii, astfel:

"Sala meridiana, B dupa planul de situatiune (Fig. 1 Pl. 1) a fost construita in vara anului 1892, asa ca la finele sau s’a putut face intr’ensa instalarea instrumentelor. Este formata dintr-o cladire de zid avand in interior o suprafata de 4 m pe 4 m (fig. 34 Pl. IX). Tavanul, cu bolti intre grindi de fer, este acoperit mai intai cu beton si apoi cu asfalt. In axa sa, tavanul are o deschidere in tota intinderea sa. Aceasta deschidere se continua pana la orizont prin deschiderea ferestrelor care se afla in partile de Nord si Sud. O scara interiora da acces pe platforma salei meridiane unde se pot deschide sau inchide cele patru capace de fer care inchide foarte bine deschiderea longitudinala a tavanului." [vezi schitele Salii Meridiene prezentate mai sus - "vedere principala", "taiere" si "vedere de sus"

Foarte interesanta este si descrierea instrumentelor ce echipau sala.

Prima intre acestea - "Luneta meridiana este instalata in mijlocul salei pe un bloc de piatra cioplita de 1.10 m de inaltime, asezat pe o fundatie de beton care se cobora pana la 3,25 m sub nivelul terenului. De sus pana jos acest bloc de beton este isolat prin ghisduri de stejar de pamantul in care s-a sapat locul fundatiunei. Luneta construita de Societatea genovesa pentru constructiunea instrumentelor de fisica din Geneva, are un obiectiv de 67 mm de deschidere (Fig. 35, Pl. IX). Cei doi cusineti ai sei sunt fixati pe doua picioare de fer formand o singura piesa prevezuta cu tote ajustarile necesare. Luneta are o miscare repede si una micrometrica. Cerc de calagiu fixat pe axa care este gaurita si care este preveduta cu prismele necesare pentru luminarea reticulului. Intoarcerea lunetei se face in mod mecanic". [vezi imagine dreapta - schita prezentare luneta meridiana, detaliu din Raportul directorului Institutului - an 1895]

Avem sansa ca aceasta luneta, sosita la Institut in 1892 sa se pastreze astazi [2019] la 127 de ani de la achizitie. Luneta se gaseste in [Marea] Sala Meridiana a Institutului Astronomic al Academiei Romane urmand a fi expusa in muzeul ce se amenajeaza in aceasta sala [vezi imagini ale lunetei - 2019 - in coloana dreapta].

Pentru lista pendulelor si cronometrelor cu care se faceau determinarile preiau aici enumerarea ce Stefan Hepites a facut-o in Raportul sau pentru anul 1894, aceasta fiind intre cele mai detailate gasita in arhive:

[nota CptR: link-urile inserate sunt exclusiv pentru o referinta asupra producatorilor acestor orologii si nu pentru piesele mentionate in lista observatorului]

Raportul din 1894 face si o mentiune - "In ziua de 10 iulie 1894, din causa unui slab cutremur de pamant, pendula siderala Fénon a fost oprita in urmatoarele circonstante: Domnul Elefteriu, cu un compteur in mana, se afla in fata pendulei Fénon, in sala meridiana, in scop de a face comparatiunea cu cele-l’alte orologii. Fara sa fi simtit nici cea mai mica miscare a vazut de o data ca secondarul pendulei numai misca, el se balansa numai pe loc, in urma careia pendula s’a oprit. In acelasi moment s’a oprit si pendula Hasler No. 2, instalata in cabinetul directorului in noua cladire".

Revenind la Raportul din 1895: "Ca facand parte din sala meridiana avem colimatorul asezat in C [nota CptR: vexi planul de situatie prezentat mai sus] in planul de situatiune (Fig. 1 Pl.1). Colimatorul cu un obiectiv de 67 mm egal cu acela al lunetei meridiane, provine tot de la Socieatatea genovesa. El este asezat spre Sud la o distanta de 98 m de luneta meridiana pe o fundatiune de piatra si beton inadins construita intr-o cabana de lemn. Spre Nord crucea turlei cele mari a Bisericei Antim, la aproape 2 km de luneta, formeaza, in timpul dilei, o excelenta mira".

Tot in Raportul din 1895 este detailata si modalitatea prin care se facea transmiterea "orei exacte" catre Caile Ferate Romane.

"Pentru comunicarea pranzului oficial pentru liniile cailor ferate se afla in sala meridiana un aparat special care leaga aceasta sala cu gara de la Filaret si prin care se transmite in fiecare di semnalul pranzului", iar in Raportul din 1894 se completa; "...Acest semnal se va repeta, prin mijlocul telegrafului, la toate statiunile si cantoanele de pe caile ferate".

Se implinea astfel unul dintre principalele deziderate ale acestui proiect, caile ferate fiind "motorul" unificarii orei pe intreg teritoriul pentru mai multe tari din Europa iar Stefan C. Hepites poate fi considerat astfel "parintele unificarii orei din Romania" (cf. Magda Stavinschi, 2002).

Daca pentru caile ferate "problema" orei fusese rezolvata se poate pune intrebare cum a fost rezolvata chestiunea, in acele vremuri, macar pentru populatia Bucurestiului. Pentru a raspunde trebuie sa ne intoarcem in 1892 la "Referatul Directiunii Institutului Meteorologic, pentru comunicarea orei oficiale, adresat Domnului Ministru al Agriculturei, Industriei, Comerciului si Domeniilor" [octombrie 1892], referat ce a fost punctul de inceput ale demersurilor lui Stefan Hepites. In coloana din dreapta scanuri de detaliu ale acestui referat il prezinta in totalitate. Cele mai importante idei incluse sunt reluate in continuare:

"Va este bine cunoscut, Domnule Ministru ca nicaeri, in tota tara, nu se determina ora intr’un mod stiintific. Fiecare localitate, fie-care ceasornicar are, mai mult sau mai putin o ora de fantesie care, adese-ori, difereste de ora esacta cu mai multe minute [...]

[...] suntem de parere ca comunicarea orei exacte, la diferitele servicii importante din Capitala, va aduce servicii reale. Comunicarea, la randul sau, a acestei ore, de catre Directiunea Generala a telegrafelor si postelor, tuturor Oficiilor telegrafice din tara, precum si de catre Directia Generala a Cailor ferate tuturor statinilor sale [...] va avea marele avantagiu de a introduce, in toata tara, o ora pe a carei esactitate se va putea compta. [...]

Protestand, in numele stiintei, in contra adoptarei orei zonale pentru trebuintele vietei civile, suntem totusi gata a comunica aceasta ora, care, prin Inaltul Decret No. 3.111 din 15 Noiembrie 1891, a fost recunoscuta ca ora oficiala si care este adoptata atat de administratia Cailor ferate precum si de acea a Telegrafelor si Postelor.

Va mai rugam inca, Domnule Ministru, sa bine-voiti a aproba, ca o-data cu comunicarea ce se va face de aceasta Decisiune a D-voastra sa se faca demersurile necesare, pe langa Directia cailor ferate si acea a telegrafelor si postelor, pentru ca, pe socoteala lor, in parte sau in comun, sa se lege Institutul Meteorologic cu una sau alta din aceste doua Institutiuni, pentru a li se putea transmite ora, in modul cel mai avantagios.

Cu aceasta ocasiune s’ar putea face, cred, D-le Ministru, demersurile necesare pentru ca, printr-o anumita Lege, sa se determine ora legala, necesara in multe imprejurari si transactiuni".

Raspunsul Ministerului a fost "Decisiunea data in Bucuresti la 20 Decembrie 1892 (No. 9.373)", deja citata in deschiderea prezentarii, in baza careia Institutul Meteorologic si-a pornit "Serviciul Chronometric" in 1893.

Foarte activ si perseverent, Stefan Hepites s-a adresat printr-un memoriu si Primarului Capitalei (memoriul foarte detailat in chestiuni tehnice si de buget - este prezentat in extenso in scanurile din coloana dreapta) caruia ii preciza - "Ati binevoit a ma ’nsarcina cu studiul instalatiunei necesare la transmiterea orei oficiale care se determina la Institutul Meteorologic.

Daca este necesar ca fie-care ceasornicar de profesiune sau fie-care particular sa gaseasca, intr’un moment determinat ora, cu aproximatiune suficienta, nu este mai putin necesara unificarea orei in oras, prin mijlocul orologiilor publice. Nu este nici de cum departat timpul cand, in Capitale tarei, toate administratiunile  publice si particulare, garile, scolele, stabilimentele militare, etc., ca si orologiile publice, vor trebui sa fie conduse de una si aceiasi pendula-mama, care va fi ea insasi regulata de pendula al carui mers este determinat prin mijlocul ce studiul cerului ne pune la dispositiune [...]". 

Ambitiile lui Stefan Hepites in mod evident erau mult prea mari pentru posibilitatile acelor vremuri si pana la urma, la anvergura enumerata de acesta, functionarea sincronizata a orologiilor nu s-a realizat. Legatura telegrafica cu gara Filaret si de aici mai departe in reteaua CFR, confirmata in 1894 a ramas  singulara pana in 1901 cand , tot de la Stefan Hepites aflam - "din Ianuarie 1894 si pana acum, finele anului 1901, nu s-a adus mai nici o indreptare acestei stari de lucruri. La Ministerul Industriei s’a infiintat totusi o pendula regulatóre pentru mai multe cadrane, al carei mers este foarte des constrolat si regulat de serviciul nostru chronometric. Actualmente este singurul orologiu din Capitala pe mersul caruia se póte compta intr’atat cat ne multumim cu o aproximatiune de cate-va secunde intr-o saptamana", adaugand intr-o nota [CptR - consideram foarte importanta pentru cautarile noastre] la aceasta mentiune - "La mai multe edificii importante din Bucuresci ca palatul Postelor, Casa de Depuneri si Consemnatiuni, Banca Nationala, Spitalul Militar etc. s’au instalat, este adevarat, cate un orologiu regulator care comanda un numar mai mare sau mai mic de cadrane; toate aceste regulatóre fiind independente unele de altele si mersul lor nefiind  supus la nici un control riguros, nu este lucru rar sa constatam diferente sensibile intre dinsele" (extras din: "O prima incercare asupra lucrarilor astronomice din Romania" din volumul citat mai sus, pag. 556).

In cautare "disperata" de solutii Stefan Hepites a solicitat in anul 1894 Primariei Capitalei suport financiar pentru ca "in lipsa mijlocului cel mai nimerit ce se intrebuintéza asta-zi pentru unificarea orei - transmiterea orei la diferite orologii in legatura cu un orologiu normal - si pana ce aceasta se va putea intinde la tóta Capitala, sunt multe orase care intrebuinteaza un mijloc primitiv dar poate cel mai eficace. [...] Ministerul de Resboi ...a pus la dispositiune un tun destinat a anunta, in fie-care zi, pranzul esact. Acest tun, de un calibru de 87 mm, incarcat cu cantitatea necesar de iarba, va face un sgomot care negresit se va auzi mai in toata intinderea Capitalei. Tunul este instalat de mai bine de un an in gradina Insitutului Meteorologic, si legat fiind cu sala meridiana, este gata a da semnalul. Daca pana acum acest semnal n’a fost dat causa este ca ne lipsesc saculetele cu iarba si amorsele electrice. [...] Impins de ravna ce puneti in inbunatatirea Capitalei si pe consideratiune ca semnalul pranzului se da pentru folosul autoritatilor, a ceasornicarilor si a publicului bucurestian in general, indrasnesc a ma adresa D-voastra cu rugaminte sau de a mijloci la Ministerul de Resboiu de a ne da gratuit materialul necesar [...] sau de a permite procurarea, de la Ministerul de Resbel, a materialului necesar, in comptul Primariei" [extras din - "Al optulea Raport asupra lucrarilor Instutului Meteorlogic in anul 1884 - Anexa D (pag. A27)". Arhivele nu pastreaza confirmarea ca Primaria Capitalei ar fi dat curs acestei solicitari dar in iulie 1895 acest tun "a functionat regulat". Cum zgomotul produs de cele "250 grame de pulbere si dopuri de paie bine batute" nu s-a auzit, macar, pana la Palatul Justitiei, ideea a fost rapid abandonata. Incercarea nu fusese solitara atata vreme cat, tot de la Stefan Hepites citire, intre 1860-1862 "se instalase pe délul Mitropoliei, nu scim de cine, un cadran solar cu un mic tun care anuntá prandul cand timpul era favorabil".

Institutului Meteorologic al Romaniei a adaugat, incepand cu 1893, "Serviciului Climatologic" noua activitate "chromometrica" acesta devenind "Serviciul Climatologic si Chronometric" coordonat in acel prim-an de catre "d. Observator D. G. Elefteriu" ajutat de "de doi calculatori ca ajutóre". Aceste serviciu, langa pricipalele sale atributiuni pentru "observatiile meteorologice din Romania [...] se mai ocupa cu observatiunile la sala meridiana si comunica ora oficiala, care este ora zonei a treia, orasului Bucuresti si principalelor administratiuni din acest oras. Pana in August, cand a fost terminata constructiunea salei meridiane, determinarea orei, se face acu ajutorul unui teodolit ori de cate ori permitea timpul, prin trecerea sórelui la meridian. De la aceasta epoca, si in urma incercarilor pentru stabilirea lunetei de pasagiu in planul meridian, observatiunile se fac in sala meridiana, de regula prin trecerea sórelui; foarte adese ori determinarile se fac cu ajutorul stelelor". [extras din: Raport 1893]. 

Pentru determinarile cu ajutorul stelelor determinarea orei se face prin urmarirea satelitilor lui Jupiter (cf. Magda Stavinschi, op. citata, 2002). 

Incepand cu anul 1894 rapoartele Institutului mentioneaza explicit numarul de "observatiuni de pasagiu". Iata in continuare cateva date:

[1894] - "s-au facut in total 535 observatiuni de pasagiu. Acest numar cuprinde cele 157 pasagii ale sórelui observat de domnul Elefeteriu (de la 25 Februarie pana la 10 Aprilie 1894 observatiunile la sala meridiana au fost facut, in mod gratios, de catre d-l capitan Fr. Wenedikter)";

[1895] - "In cursul anului 1895 trecerea sórelui la meridiana fost observata in 137 dile. Corectiunile pendulei siderale, obtinute prin aceste observatiuni ale D-lui Elefteriu (si doua ajutóre, D-nii Iordache Ionescu si Ion Murat), au fost controlate prin observarea de catre mine insu’mi (nota CptR: Stefan Hepites) a trecerei la meridian a 60 de stele in diferite epoci ale anului";

[1896] - "In cursul anului 1896 trecerea Sórelui la meridian a fost facuta in 71 dile. Corectiunile pendulei siderale au fost controlate prin observarea [...] trecerei la meridian a 58 stele in 15 dile din diferite epoci ale anului";

[1897] - "Serviciul Climatologic si Chronometric [...] se ocupa cu observatiunile de la sala meridiana si comunica ora oficiala - care este ora Europei orientale - orasului Bucuresci, directiunei telegrafelor si postelor, principalelor administratiuni din acest oras si cailor ferate. In fiecare di, la prandul oficial, cand toate liniile telegrafice dupa retéua cailor ferate sunt deschise, Institutul Meteorologic da, din sala meridiana, semnalul prandului la gara Filaret de unde se repetape toata retéua cailor ferate".

In urmatorii ani 1898-1900 nu au mai fost gasite mentiuni explicite despre activitatea Serviciului Chronometric, numeroase reduceri de buget si personal restrangand activitatile institutului. 

Dupa 1900 povestea primei "sali meridiane" a continuat in linia ultimilor ani ai sec. XIX fara a fi mentionate referinte speciale. Pana in aprilie.1908 cand printr-un set de legi si decrete Institutul Metorologic al Romaniei este transformat in Observatorul Astronomic si Meteorologic, mutat fiind de la Ministerul Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor (unde ramane doar Serviciul Central de Masuri si Greutati nascut tot sub directoratului lui Stefan Hepites, ce tocmai se pensionase in 1908) la Ministerul Instructiuni Publice si Cultelor condus de Spiru Haret. Nou director al Observatorului este numit Nicolae Coculescu, un eminent profesor de astronomie la Facultatea de Stiinte din Bucuresti.

Foarte rapid, inca din 1908, Nicolae Coculescu porneste in aventura construirii unui ambitios Observator Astronomic ce va include inca de la inceput o noua sala meridiana, de o alta anvergura, despre care vom povesti intr-o alta prezentare.

"Prima sala meridiana" din 1893 devine din acest moment "mica sala meridiana" asa cum este ea cunoscuta si astazi de catre personalul Institutului Astronomic. Cazuta intr-o zona de "penumbra" dupa 1908 constructia s-a deteriorat find probabil afectata si de bombardamentele celui de al 2-lea razboi mondial ce au provocat distrugeri in perimetrul Parcului Carol.

Totul pana in 1990 cand, instalata director al Institutului Astronomic al Academiei Romane, Magda Stavinschi decide si pune in opera refacerea "micii sali meridiene", pe locatia si in configuratia regasita in arhivele anilor 1894-1895. Povestea refacerii acestei mici cladiri, ce a adunat atat de multa istorie pentru pasiunea paginilor de fata, sper sa poata fi spusa vreodata, intr-o alta poveste.

Bibliografie:

1. Analele Institutului Meteorologic al Romaniei pentru anii 1890-1900 (includ Rapoartele asupra lucrarilor Institutului Meteorologic pentru anii 1892-1900);

2. Analele Academiei Romane - volumul XXIV (seria II) 1901-1902   | Memoriile Sectiunii Stiintifice | Stefan C. Hepites - "O prima incercare asupra lucrarilor astronomice din Romania pana la finele secolului al XIX-lea" (sedinta de la 30 Noemvrie 1901) | pag. 530 - 609;

3. E. Otetelisanu | "In memoria Stefan C. Hepites | 1851 - 1922", tipografia Curtii Regale, F. Gobl Fii, Bucuresti - 1923;

4. St. C. Hepites | "Organisation de service Météorologique de Roumanie", Imprimerie de la Cour Royale, F. Gobl Fils - 1899;

5. Stefan C. Hepites | "Colectiunea Studiilor, Notitelor si Observatiunilor Meteorologice relative la Romania - Descriptiunea si Orhanisatiunea Institutului Meteorologic al Romaniei la Bucuresci (cu 17 pl.)", tipografia Curtii Regale, F. Gobl Fii, Bucuresti - 1895;

6. Biblioteca Academiei Republicii Populare Romane - seria de bio-bibliografii (14) | "Stefan C. Hepites 1851-1922", editura Academiei Republicii Populare Romane, 1964; 

7. Marin Sorin Radulescu | "Famila Hepites intre Braila si Bucuresti - reconstruire genealogica" in Bucuresti - materiale de istorie si muzeografie XVII (2004), accesat pe www.muzeulbucurestiului.ro la 15.04.2019;

8. Dorin Stanescu | "Istorii ale orei exacte" - accesat pe www.historia.ro la 25.02.2019;

9. Magda Stavinschi | "Timpul de-a lungul Timpului", editura Amco Press, Bucuresti - 2002;

10. Magda Stavinschi | "Nicolae Coculescu - o viata printre stele", editura Eikon, Bucuresti - 2016.

* * *