ROMANA | ENGLISH
CAUTARE »
CEASURI PENTRU ROMANIA
Joi, 21.Nov.2024 ia-ti timp!
Connection
ACASA
» Ceasuri de buzunar
» Ceasuri de bord
» Ceasuri de masa
» Ceasuri de mana
» Pendule
» Ceasuri de gara
» Turnuri cu ceas
» Ceasuri stradale
» ceasuri | Made in Romania
» Istorii
» Muzee
» Casa Regală a României
» Benrus - origine Romania ?
» Mofturi
» Noutati / Evenimente

ROSKOPF “PROLETAR” | “cronometru pentru lucrateri”

 

Muzeul Ceasului “Nicolae Simache” Ploiesti are in colectia sa doua interesante ceasuri ale caror marcaje in limba romana faceau din acestea nu numai simple orologii cat si obiecte de propaganda ale miscarii muncitoresti din Romania de la sfarsitul secolului XIX.

 

Marcate pe rama cadranului “8 ORE DE LUCRU | 8 ORE DE REPAUS | 8 ORE PENTRU A NE INSTRUI” si pe capacul spate “LUCRATORI DIN TOATE TARILE UNITI-VA PENTRU APARAREA DREPTURILOR VOASTRE” ceasurile sunt desigur “comanda Romania” catre celebrul producator – Roskopf & Co, contemporan cu inceputurile de organizare ale miscarilor muncitoresti ce au avut loc in a doua parte a sec. XIX. Interesant este ca exista ceasuri (chiar in colectia Muzeului Ceasului - Ploiesti) cu aceleasi marcaje pe carcasa si capac in limbile franceza si germana.

 

Georges Frederic Roskopf (1813-1889) este bine cunoscut in istoria orologeriei pentru preocuparile sale in a realiza un ceas de buzunar, ce l-a numit chiar el, “proletar”. Trebuia sa coste 20,- franci elvetieni ce insemna in acei ani (1860-1870) plata pentru o saptamana de lucru a unui muncitor necalificat. A reusit sa-l produca incepand cu 1867 cand a fabricat 2.000 de astfel de ceasuri. Incepand cu 1870, o noua varianta (cu buton de fixare indicatoare orare lateral coroanei), la pretul de 25,- franci elvetieni, a fost realizata in 20.000 de exemplare.

O data cu G.F. Roskopf a inceput fabricatia de serie in aceasta industrie.

Mai multe detalii despre ceasurile si istoria Roskopf puteti parcurge – aici.

 

Din pacate ceasul prezentat in imaginile atasate (prin amabilitatea Muzeului Ceasului – Ploiesti) nu este functional mai multe componente ale mecanismului acestuia lipsind. Ceasul este intr-o stare avansata de degradare avand zone ale cadranului sparte. Avand in vedere numeroasele exemple de ceasuri Roskopf inca posibil de gasit prin targurile sau magazinele de antichitati din Romania o reconditionare a acestuia este posibila.

Indicatoarele ceasului sunt cele originale, tip “Louis XV Roskopf”, cadranul cu cifre arabe, marcat sub ora 12:00 in semicerc “CRONOMETRU PENTRU LUCRATERI”, secundar la ora 6:00. Ceasul este de tip open-face cu doua capace ce protejeaza mecanismul marcat ‘BREVET + 34030’ si ‘GARANTI ANTIMAGNETI’.

Tipul mecanismului este cu platoul ansamblului balans demontabil solutie ce permitea o interventie rapida in zona balansului la intretinerea ceasului dar si o facilitate pentru productia acestui tip de mecanism. Probabil la aceasta inovatie se refera patentul inscriptionat “34030”.


Pe capacul spate (cu evidente uzuri datorate purtarii ceea ce face dificila citirea marcajelor) este reprezentata "o scena alegorica de infratire a muncitorilor: doi muncitori, unul fierar, altul miner, isi dau mana. La picioarele lor, gramada, lanturi deci simbolul descatusarii. In spatele lor o femeie ce tine intr-o mana ramura de maslin ..." (din articolul lui Melania Zvirid si Dumitru Nedelea - "Colectia de ceasuri ..." mentionat in continuare).


Avand in vedere inscriptionarile mentionate si tipul mecanismului ceasul ar putea fi datat undeva in intervalul 1880-1900.

 

In literatura de specialitate au existat mai multe referinte la aceste ceasuri fiind prezentate de (scanuri atasate):

-         Dumitru Nedelea (fost muzeograf la Muzeul Ceasului si important istoric al orologeriei din Romania) in vol. 1 al cartii sale “Pelerinaj printre orologii”, editura Noel Computers, Ploiesti – 2001, in capitolul “Ceasornice de buzunar purtatoare de mesaje democratice la sfarsit de sec. XIX si inceput de sec. XX”, pag. 22-23;

-         Melania Zivirid, Dumitru Nedelea in “Colectia de ceasuri muncitoresti din patrimoniul sectiei orologie”, Ploiesti – 1985.

 

Cu multumiri Muzeului Ceasului – Ploiesti pentru sprijinul acordat proiectului Ceasuri pentru Romania.

Brasov, mai.2010

Roskopf ’Proletar’
Roskopf ’Proletar’

Roskopf ’Proletar’
Roskopf ’Proletar’

Roskopf ’Proletar’
Roskopf ’Proletar’






ACASA | CUPRINS | IN BIBLIOTECA | CONTACT

© 2008 - 2022 Ceasuri pentru Romania.
Toate drepturile rezervate.
Creat de Web Experience.
Romana English