Ceasornicul de soare din Dealul Mitropoliei

Relatarile despre "ceasornicul de soare" ce a existat in prima jumatate a sec. XIX pe Dealul Mitropoliei sunt numeroase. Dintre toate prezentarile, cea mai completa si mai frumos scrisa este a lui George Potra inclusa in vol.I - "Din Bucurestii de Ieri" aparuta in 1990. O redam in continuare adaugand cateva completari (cu text si imagini) acolo unde cautarile facute au adus mai multe lamuriri.

George Potra s-a mai referit la acest ceasornic si la tunul meridian cu care era echipat si in alte materiale publicate de-a lungul timpului. Am optat pentru a include aici textul "Din Bucurestii de Ieri", considerata cea mai importanta dintre lucrarile sale, avand in vedere anul aparitiei (1990) cand probabil au putut fi puse impreuna toate cercetarile facute de acesta de-a lungul anilor.

Dar ce este un "ceasornic de soare"? Compus din 3 elemente principale, un cadran solar, o lentila si un tun in miniatura, ansamblul reusea ca prin alinierea lentilei la meridianul locului si focalizarea razelelor solare pe incarcatura exploziva a tunului, in punctul de maxima inaltime a soarelui, detonarea prafului de pusca sa anunte ora 12:00 a miezului zilei.

In Romania se mai pastreaza foarte putine astfel de piese, 3 la numar, una la Muzeul Stiintei si Tehnicii "Stefan Procopiu" - Iasi (poate cea mai aproape de ce a existat pe Dealul Mitropoliei) si celelalte doua la Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" - Ploiesti.

Mai multe detalii despre aceste piese gasiti pe pagina lui Dan Uza - "Cercul de stele" caruia ii si multumim pentru suportul constant oferit Ceasuri pentru Romania.

Dar sa lasam povestea lui George Potra sa curga ....

* * *

George Potra - "Din Bucurestii de Ieri", vol. I - Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1990, pag. 358-360

[...] Intre lucrarile de infrumusetare ce s-au hotarat a se face in 1832 pe Dealul Mitropoliei, "spre pomenirea reformatiei Principatului", este si un ceasornic de soare, care trebuia sa constituie nu numai punctul de atractie pentru bucuresteni, dar si una dintre inovatiile cele mai interesante si mai folositoare ale orasului. Ideea era nu numai noua pentru pasnica populatie a Capitalei, dar si ispititoare fata de boierimea si negustorimea vremii, care se lasau foarte greu castigate de ideile progresiste. Este sigur ca aceasta idee apartine capitanului Blaremberg, pe care generalul Kiseleff il numise inginer al statului, si care era un om cu vederi noi si indraznete privind urbanizarea Capitalei.

Unde era asezat acest ceasornic de soare, nu s-ar putea stabili cu precizie. Dupa toate probabilitatile locul cel mai indicat pentru asezarea sa era la mijlocul bulevardului cel nou ce se construia pe Dealul Mitropoliei, "in partea stanga a acestui bulevard", dupa cum se vede intr-un raport din 1834, sau mai degraba aproape de clopotnita ridicata de Constantin Brancoveanu in creasta dealului care predomina toata panorama orasului si care era expusa la soare in cea mai mare parte din cursul zilei. In acest loc ceasornicul ar fi intrat perfect in functia sa de instrument de orientare in timp si ar fi fost la indemana cetatenilor cea mai mare parte din zi.

Nu se cunosc amanunte despre constructia sa tehnica si nici despre infatisarea sa generala. In dosarele vremii, unde s-au pastrat planurile de infrumusetare alcatuite de Blaremberg nu s-a gasit nici macar o schita a aceastui ceasornic spre a putea avea indicatii de amanunt despre constructia sa. Se pare, totusi, sa fi avut ca suport un soclu de piatra^*), construit din aceeasi piatra pe care pietrarul Agop o comandase in judetul Muscel, inca din octombrie 1832, si care n-a sosit in Bucuresti decat in martie 1833. Intr-un raport din 13 martie 1835 se arata ca ceasornicul va fi asezat pe un piedestal de marmura pe care era sculptat "un vultur cu crucea ce inchipuieste marca tarii si care vultur sa tie Regulamentul Organic". Constructia ceasornicului, adica a soclului pe care urma sa se inalte ceasornicul, a inceput astfel odata cu ridicarea monumentului (vezi "monumentul ostasilor rusi" - George Potra, op.citata, pag. 357), dupa reintoarcerea din Rusia a inginerului Blaremberg.

*) - sa ne oprim o clipa aici si sa precizam ca soclul de piatra la care se face referire s-a pastrat cel putin pana in 2014 cand Dan Uza l-a fotografiat pentru prezentarea sa. Imagini ale acestui soclu sunt prezentate si in articolele lui Nicolae Vatamanu (1965) si Corneliu Filoti (1969) - vezi bibliografia. Abandonat in spatele unui zid de sprijn si a unui gard, langa aleea ce duce spre clopotnita, "bucata de piatra" sculptata acum 183 ani merita cu prisosinta o soarta mai buna!

In predlojenia [=propunere, hotarare] din 26 aprilie 1833, semnata de plenipotentiarul prezident al Divanului, se arata ca soculul ceasornicului de soare era terminat la aceasta data, odata cu monumental, si ca dupa completa lui terminare urma sa fie dat in primire Mitropoliei. Adresa spune lamurit: "dupa ce se va gati desavarsit, sa se pardoseasca cu catastih in privegherea Mitropoliei intr-a careia pastrare se va afla acest loc cu toate cuviicioasele sale". Piatra de marmura a ceasornicului, ce urma sa fie montata pe soclu, fusese comandata in Italia, in februarie sau in martie, dupa cum rezulta dintr-un raport al lui Blaremberg, din 23 iulie 1833, si care pana la aceasta data nu sosise in tara: "pana sa vor complectui partile acelui monument de peste granita ramane supt ingrijirea mea pana cand cu desavarsire se va isparavi asezarea la locul oranduit, in mijlocul bulevardului de pe dealul Mitropoliei".

In primavara anului 1835, ceasornicul de soare nu era gata si realizarea lui trebuia inca sa mai intarzie. Comanda facuta in Italia, care se reducea la o bucata de marmura, avand pe ea sculptata marca tarii, cu vulturul si Regulamentul Organic, trebuia trimisa apoi la Odessa, unde "sa se sape si sa se gateasca tifrele ceasornicului". Acest lucru se pare ca il comandase inginerul Blaremberg in calatoria lui in Rusia din febriarie 1833. Marmura comandata in Italia si expediata la Odessa costase 400 galbeni, dar la sosirea ei acolo se constata ca nu corespunde scopului pentru care se comandase. Mesterul din Italia, socotind ca ceasornicul se va aseza pe perete "iar nu precum s-au chibzuit aici a se face, au gresit marmura pe care este a sa pune ceasornicul si care aceasta greseala s-au descoperit dupa ce au ajuns marmura la Odessa". In aceasta situatie s-a comandat in Italia alta marmura, iar cea gresita s-a adus in Bucuresti, si s-a pus "in sala de la Mitropolie a Obstestii Adunari". Aceasta greseala a intraziat terminarea ceasornicului si a ridicat costul cu inca 100 de galbeni. La 12 aprilie 1835, lucrarea cea noua era gata, executata de mesterul Gradona^**), ceasornicar din Odessa. Se cerea numai trimiterea celor 100 de galbeni, ca piesele ceasornicului sa fie expediate in tara. Marele vornic Mihail Ghica raporteaza domnului situatia, cerand sa se aprobe suma si sa se expedieze la Odessa, ceea ce Alexandru Dim. Ghica aproba, poruncind ca banii sa se achite din veniturile Mitropoliei.

**) ceasornicarul Gradona - notat gresit in Corneliu Filoti (1969) "Radona din Odesa" ca fiind cel care a realizat ansamblul lentila - tun. In realitate acestea au fost executate de "maiorul Hauy" din Odessa. Nu s-au gasit referinte despre acest fabricant intre producatorii din Europa, inventariati de Petro J. Novella in "PN Canones meridianos, inventario". In volumul III al inventarului - Novella mentioneaza si cele 4 cadrane solare cu tun meridian cunoscute pentru Romania. 

La 19 mai 1835 Secretariatul statului, care expediase banii la Odessa, prin consulul general al Rusiei, comunica Departamentului din nauntru ca piesele lucrate vor sosi in curand in tara. El cere "sa se porunceasca mai din vreme otcirmuirii judetului Ialomitii de a fi cu ingrijire ca [atunci] cand vor sosi ceasornicul sa-l primeasca si sa-l trimita aici". Intrevine insa o noua amanare. La 28 octombrie, nacealnicul ostasesc al cetatii Silistra, unde trebuia sa soseasca ceasornicul, comunica Secretariatului statului ca a primit stire de la Odessa ca piesele nu sunt gata, fiindca maiorul Hauy, care executase de fapt piesele ceasornicului, a fost bolnav "dar curand se va isparavi si se va trimite dupa cuviinta".

Abia in martie 1837 se primeste vestea ca piesele ceasornicului de soare sunt gata. Executorul lor insa, maiorul Hauy, refuza sa le expedieze in tara pana nu i se trimite costul transportului; el invoca faptul ca prin contractul incheiat cu Blaremberg nu era obligat sa suporte cheltuielile transportului. Noua cheltuiala produse mare incurcatura, care da loc la o corespondenta indelungata. La 13 decembrie 1838, marele vornic Ioan Manu cere Secretariatului statului sa intervina la Odessa spre a afla cata suma este inca nevoie a se trimite ca ceasornicul sa fie expediat la Braila, urmad ca banii sa fie expediati prin posta. Raspunsul insa intarzie, ceea ce lasa impresia ca s-a renuntat a se mai aduce in tara piesele ceasornicului comandat. Trec astfel aproape trei ani si abia la 22 martie 1841, intr-un raport al marelui vornic adresat domnului se vede mai clar situatia. Se intrevenise, prin consulul general din Bucuresti, la guvernatorul Odessei, care poruncise sa se faca cercetari si sa se dea de urmele ceasornicului. Se comunica in tara "ca in urma cercetarilor politiei d-acolo s-a gasit la un pietrar anume Montebruno" piesele in cauza si ca acesta este gata sa-l preda oricui il va cere. Carausii care ar fi trebuit sa-l transporte pana la granita pretindeau 228 de ruble si 47 copeici de argint. Mihai Ghica cere domnului ca suma sa fie platita din veniturile Mitropoliei, ceea ce se face si ceasornicul porneste spre tara.

La 25 noiembrie 1841, ceasornicul se gasea in Bucuresti. Marea vornicie instiinteaza Sfatul orasenesc despre acest lucru si acesta insarcineaza pe arhitectul Villacrosse sa ia in primire piesele, sa vada daca sunt toate si sa raporteze ce cheltuieli sunt necesare pentru asezarea ceasornicului. Arhitectul examineaza situatia, face un plan de masuri si raporteaza ce trebuie facut. Iar cat pentru potrivirea ceasornicului dupa meridianul unde ne aflam, aceasta "fiind de stiinta ce ese din cercul stiintelor d-lui arhitecton, sfatul socoteste mai de cuviinta a sa pofi d. clucer (Petrache) Poenaru, directoru scoalelor, ca sa binevoiasca a-l potrivi insusi, si arhitectonu il va aseza numai, fara a-l fixa". Planul si socoteala facute de Villacrosse s-au predate la 29 decembrie 1841 mitropolitului. Arhitectul propusese un nou fundament ^***) fiindca cel vechi, care asteptase noua ani sa-i vina ceasornicul, se stricase de vreme. [...]

***) cf. cu Corneliu Filoti (1969) "[...] un bloc de marmură alba de forma paralelipipedica, cu sectiunea patrata cu latura de 58 cm şi înaltimea de 92 cm. Este soclul pe care, cu aproape 13 decenii în urma a fost instalat primul ceas solar din Bucuresti, cu ajutorul caruia strabunii nostri aflau zilnic ora exacta. Toate cele 4 fete laterale ale soclului au sculptate, în chip de rama, jerbe plantiforme [...]. Pe trei din ele cele patru gauri existente astazi ar putea arata ca la vremea lor aveau pe ele fixate cate o placa. O singura fata pare a fi întreaga, asa cum probabil a existat cu ani în urma. Pe ea se afla sculptat un vultur cu aripile întinse, tinand în ghearele sale o carte pe care sunt scrise, cu literele vremilor trecute, cuvintele: ’Romanilor, credinta si dragostea fie-va deviza si prin paza legilor si pastrarea drepturilor cistigate veti ajunge la fericirea voastra’. Se pare că pe acest soclu era fixat un obelisc prismatic, pe care era zugrăvit cadranul solar. Alaturi, un sistem de lentile - asa numitul "tun meridian" - concentra razele de Soare în asa fel încat zilnic, când Soarele trecea la meridian, aprindea o cantitate oarecare de praf de pusca, care dadea nastere la randul ei unei puternice expozii, auzita dincolo de marginea orasului din acea vreme". - descriere preluata via Dan Uza - "Cercul de stele".

Mitropolia sovaie in a da un raspuns cu privire la instalarea ceasornicului. La 1 iunie 1842, Sfatul orasenesc intervine din nou catre Mitropolie cerand sa faca lucrarile de instalare, dar nu primeste niciun raspuns. Se pare ca in cele din urma se hotaraste ca instalarea ceasornicului s-o faca Sfatul orasenesc. Dar si de data aceasta nu se dovedeste nicio graba din partea nimanui. Abia la 24 februarie 1843 Sfatul orasenesc cere Departamentului din nauntru o copie dupa raportul din 1835, ca sa stie cum sa procedeze. Aceste copii i se trimit dupa doua zile. Dosarele cercetate nu mai contin insa nici un act in legatura cu ceasornicul de soare.

Se pare ca, dupa 11 ani de cand incepuse infrumutesarea Dealului Mitropoliei se hotarase constructia unui ceasornic de soare pe noul boulevard, lucrarea nu se putuse realiza. Marmura trimisa din Italia, cadranele si celelalte piese executate la Odessa au zacut multa vreme in vreo magazie a Marii Vornicii, pana ce s-a putut trece la ridicarea acestui monument. Faptul ca lucrarea a fost totusi terminata, nu se poate contesta^****). In actele emise in iarna 1848 si in anul urmator, cu privire la repararea lucrarilor de infrumutesare de pe Bulevardul Mitropoliei, se vorbeste si despre ceasornicul de soare, care a fost avariat, in timpul tulburarilor din vara revolutionara [1848]. [...]

****) citand cateva versuri din Curierul Romanesc (nr. 47 din 25.06.1847 - un an inaintea Revolutiei de la 1848), Nicolae Vatamanu (1965) noteaza: "impresiile din hoinareala prin capitala [a unui bard bucurestean]: ’Noi trecuram mai-nainte. Apucaram pe la Sfat / Peste pod de ceea parte si-o cotiram spre Palat / Si p-aici pe langa poarta o luaram drept in sus / Pe dealul Mitropoliei. Si-am facut un haz nespus / Ne uitaram la ceasornic si era doua taman’... Ceasornicul din dealul Mitropoliei de care pomeneste poetul era o curiozitate a capitalei de acum o suta si ceva de ani. Pe un soclu de marmora alba sculptata, care se mai vede si acum, mai sus de clopotnita, pe povarnisul din dreapta dealului, ascus de verdeata, era instalat un cadran solar si un tun meridian. Acesta din urma, in ciuda numelui impunator, era un aparat destul de simplu, dar ingenios construit asa incat atunci cand soarele ajungea exact la orele douasprezece, razele lui concentrate printr-un sistem de lentile faceau sa se produca explozia unei cantitati de iarba de pusca si bubuitul vestea orasului amiaza. Fusese instalat acolo la 1841 [nota CptR - conform cu George Potra, 1843] ca sa aminteasca viitorimii instaurarea Regulamentului Organic. Pe una din fetele soclului, cea dinspre rapa, se vede sculptat un vultur incoronat, cu aripile intinse, care tine o carte deschisa; pe ea se citeste: ’Romanilor, credinta si dragostea fie-va deviza si prin paza legilor si pastrarea drepturilor castigate veti ajunge la fericirea voastra’. Pe celelalte trei fete au fost prinse niste placi, probabil de metal, purtand de asemeni inscriptii. Ele au disparut cand a fost distrus monumentul, in timpul revolutiei de la 1848, o data cu Arhodologia si cu Regulamentul Organic insusi" [...]

Nicolae Vatamanu reia textul de mai sus (cu ceva modificari si completari) si in volumul sau, publicat in 1973 - "Istorie bucuresteana" (reeditat in 2014 la editura Vremea, pag. 28-31). Cateva din informatiile suplimentare oferite de Nicolae Vatamanu trebuie sa le mentionam si aici: "[...] Exista si astazi adresa prin care Departamentul din Launtru instiinta Sfatul Orasenesc ca ’a sosit piedestalul cu tablitele trebuincioase si ceasornicul ce este a se aseza in fundamentul facut intr-adins in dealul Sfintei Mitripolii’. Era invitat sa vina arhitectul Villacrosse sa ia in primire si sa puna ceasul in functiune (Arhivele Statului, Bucuresti, Primaria Capitalei, dosarul nr. 954/1841). [...] Asemenea aparate semnalizatoare erau obisnuite in Italia, unde cerul este mai mult senin, iar unul, luat probabil ca model de ai nostri, se gasea la Paris, in gradina Luxemburg." In continuare Nicolae Vatamanu se refera si la un alt tun meridian ce ar fi existat in Bucuresti dupa cel din dealul Mitropoliei - "[...] Din cand in cand, timp de o jumatate de secol, de la 1848 si pana la 1894, ziarele mai vesteau ca se planuia reinstalarea altui tun meridian. N-au fost insa decat intentii, niciodata infaptuite. Numai unul dintre marii boieri ai vremii, Gr. Sutu, plin de desarta ambitie de a fi altfel decat restul lumii, isi instalase prin 1890-1895, pentru fala lui personala si pentru necazul vecinilor, un fel de puscoci-meridian, de proportii reduse. Era asezat in curtea din dos a caselor lui, unde astazi este Muzeul de Istorie a Orasului Bucuresti. Nu s-a invrednicit sa fie pomenit de niciun izvor documentar si a ramas doar in cele mai vechi amintiri ale celui care, copil, se juca printre flori si pasari exotice in vasta gradina minunata de acum 80 de ani." (este vorba de amintirile istoricului Emanoil Hagi Mosco prezentate in volumul "Bucuresti - amintirile unui oras").

* * *

Bibliografie:

- George Potra | "Din Bucurestii de Ieri", vol. I - Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1990, pag. 358-360  

- Corneliu Filoti | "Ceasul solar din Bucuresti", 1969

- Nicolae Vatamanu | "Stiri marunte despre Bucurestii veacului al XIX-lea", Materiale de Istorie si Muzeografie, Muzeul Municipiului Bucuresti, II - 1965, pag. 219-220

- Dan George Uza | "Vechiul tun meridian de pe Dealul Mitropoliei din Bucuresti", blog Cercul de stele, 2014 (accesat - aprilie.2020)

Nota: prezentarea a fost publicata si in revista "Pasi spre infinit", nr. 43 an XXII - octombrie.2020 

* * *