Lucrare prezentată în 5 iunie 2014, la cea de a IX-a ediție a sesiunii de comunicări științifice, ”Rolul muzeelor memoriale in muzeografia romaneasca” organizată de Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga” - Vălenii de Munte.

* * *

Cele trei personaje cunoscute în epocă cu apelativul ”Trei Voinici” sunt eroi legendari ai Războiului de Independență, participanți la unul dintre cele mai dureroase și decisive episoade ale acestui eveniment-cucerirea redutei Plevna. Toți trei au făcut parte din Batalionul 2 Vânători, care prin curaj, vitejie și spirit de sacrificiu, dovedite pe câmpul de luptă au devenit cea mai glorioasă unitate militară prahoveană a acestui război. Batalionul 2 Vânători, condus de maiorul Alexandru Candiono Popescu era parte integrantă a Diviziei a IV-a din Armata Română, participând în 30 august 1877 împreună cu alte unități militare la cea de-a treia bătălie de la Plevna.

Prima etapă a acestei operațiuni consta în cucerirea redutei Grivița, considerată atât de trupele ruso-române cât și de cele turcești drept ”cheia Plevnei”. În timpul luptelor s-a  constatat că erau două redute Grivița, I și II, la 350 m una de alta, care se apărau reciproc printr-un necruțător foc de artilerie. În aceste condiții dramatice trupele române, deși respinse de trei ori, au lansat un al patrulea atac, reușind să cucerească reduta Grivița I, recurgându-se în final la lupta corp la corp. În vârtejul luptelor, soldatul Grigore Ion, ajutat de caporalul Nica Vasile și de sergentul Stan Gheorghe din Batalionul 2 Vânători au capturat în steag turcesc - primul trofeu glorios din acest război, un adevărat simbol al victoriei concretizată prin cucerirea redutei Grivița I. Acest însemnat episod s-a făcut cu grele pierderi din partea Batalionului 2 Vânători care a înregistrat 112 morți și 118 răniți dintr-un efectiv total 500 de oameni.

Capturarea drapelului turcesc a reținut atenția la adevărata ei dimensiune tuturor autorităților militare și politice ale epocii, care-l vor evoca în memoriile lor. Presa vremii a remarcat acest gest eroic prin publicarea pe prima pagină a unui important ziar de epocă - Războiul nr. 58 din 19 septembrie, a unei ample imagini a celor trei eroi, însoțită de o emoționantă relatare a soldatului Grigore Ion: ”Eram înainte. Gloanțele ploau ca piatra. Turcii erau la 300 de pași, se găteau de retragere. Eram înaintea celorlalți, voiam să ucid un turc cu baioneta. Deodată văd un alt turc spătos înaintea mea fugind cu un  steag. Îl ochesc, el cade; mă arunc pe el când voia să descarce revolverul; îi înfing baioneta în piept și trag steagul. Turcul murea dar îl ținea strâns. Mă silesc și i-l smulg. Atunci doi turci se aruncară asupră-mi. Mă pun în apărare; din fericire, sergentul și caporalul meu îmi vin în ajutor. Culc la pământ un turc, ei culcă la pământ pe celălalt și eu am smuls steagul”.

Gravura asociată relatării, având deasupra titlul ”Trei Voinici” îi reprezintă pe eroii de la Grivița în uniformă militară, într-o atitudine demnă, în mijloc fiind Grigore Ion  (zis „Buriasul”) cu drapelul turcesc în mâna dreaptă desfășurat; acesta poartă în partea stângă a vestonului decorația rusescă „Sfântul Gheorghe”. Cei doi camarazi, respectiv sergentul Stan Gheorghe și  caporalul Vasile Nica îl încadreză. Apelativul de ”voinici” le-a fost acordat de însuși domnitorului Carol, care li s-a adresat astfel în momentul când aceștia i-au predat steagul, conform uzanțelor militare: ”seara bravii vânători au luat în reduta de la Grivița, steagul turcesc, aruncându-l la piciorele mele ca semn al biruinței. Eu le răspunsei: Sunteți voinici, vă mulțumesc din inimă; de astăză înainte este o onoare de a fi vânător...”. Asupra acestei relatări vom mai reveni.

Poetul George Coșbuc a descris steagul cucerit de Grigore Ion  în revista ”Foaie interesantă” din 28 septembrie 1897, astfel: ”Era un steag mare, de mătase verde, cu ciucuri de aur și aurit pe margini. La mijloc avea semnul legii turcești: Luna în chip de seceră. Era veche și după marginile cam destrămate se vedea că fusese purtat prin multe războaie. Se afirma ca până în ajun acest steag fluturase pe cortul comandantului suprem al armatei turceștl, Osman Pașa Ghazi”.

Comandantul Batalionului 2 Vânători, Al. Candiano Popescu relatează în lucrarea sa ”Războiul neatârnării” întregul traseu al acestui prestigios trofeu, de la cucerire până la aducerea lui în țară: ”La 1 septembrie, comandantul diviziei a IV a îmi ordonă să iau steagul turcesc și împreună cu cei trei soldați care-l cuceriseră să-l duc la Poradim, cartierul general al suveranului nostru. Dânsul mă primi însoțit de Marele Duce Nicolae și de un numeros Stat major. Închinai steagul la picioarele domnului românilor, drept semn de izbândă...Înalta căpetenie a oastei decoră pe soldați și pe mine cu „Virtutea Militară” și-mi ordonă ca a doua zi să prezint steagul și M.S. Împăratul Alexandru... Momentul a fost de mare solemnitate; trupe rusești au fost scoase în front ca să dea solemnității o mai mare pompă; pe când prezentam steagul țarului întovărășit și de cei trei soldați, dânsul aruncându-și ochii spre Grigore Ion, și văzând pălăria sa, pătrunsă de gloanțe s-apropie de vânător și luândui-o din cap, cuprins de adâncă simțire zise A.S. Principelui Carol. , [trad. această pălărie prețuiește cât și steagul]. Apoi cerând voie supremei căpetenii a oastei române decoră pe acești trei viteji cu Crucea Sf. Gheorghe.”

Al. Candiano Popescu continuă: ”Domnitorul mă cheamă după aceasta la cartierul său general și-mi ordonă să plec îndată la București, însoțit de cei trei soldați vânători ca să înfățișez trofeul M.S., Doamnei și Capitalei”.

La 4 septembrie se va pleca din Grivița, sosirea la București fiind la 6 septembrie. Același autor descrie momentul: ” Primirea a fost măreață și impunătoare. La sosirea steagului turcesc Bucureștii se ridicară în picioare ca un  singur om și o singură inimă înflăcărată de cel mai curat entuziasm bătea în toate piepturile... Cei trei vânători fură sărbătoriți de populația întregă. Unii plângeau de bucurie, alții râdeau dar toți admirau vitejia armatei. Primăria Capitalei dărui câte un ceasornic la cei trei soldați într-u amintirea acestei memorabile zile”.

Aceeași atmosferă plină de entuziasm și admirație este descrisă și în paginile ziarului Războiul din 6 septembrie 1877: ”Pe la 8 și un sfert cu trenul de Pitești s-a adus și un stindard turcesc de către însuși soldatul ploieștean din vânători care l-a luat din mână turcilor. Soldatul era decorat cu Crucea Sfântul  Gheorghe. La vederea stindardului strigătele de ura răsunau și toți se îndesau asupra bravului ce purta trofeul strigând: desfășurați. În curând se vor aduce și tunurile luate de la Osman Pașa”.

Traseul stindardului a trecut prin fața statuii lui Mihai Viteazul căruia i-a fost închinat... alaiul triumfal înfățișînd „trofeul Doamnei românilor, care felicită delegația oastei, cu cuvinte izvorâte din fierbintea sa inimă. Apoi am purces la Arsenal unde am depus steagul, în mijlocul unui popor îmbătat de izbândă”.

Faptele vitejești de arme ale sodatului Grigore Ion îi aduc avansarea  în mod excepțional la gradul de sergent dar și alte decorații românești:  ”Crucea Trecerii Dunării” și „Medalia Apărătorii Independenței”.

După demobilizarea armatei eroul de la Grivița s-a întors în localitatea natală, Dumbrăveștii de Prahova, continuându-și traiul modest, primind o pensie din partea statului de numai 12 lei. Între anii 1892-1896 i se contestă actul eroic de pe cânpul de luptă, în condițiile în care tot adevărul era de partea sa. Agitația politică din jurul acestui caz, ajuns subiect în dezbateri parlamentare a avut asupra sa un final pozitiv; statul îi va mări pensia iar redacția ziarului ”Universul” va colecta pentru eroul prahovean suma de 20.000 de lei, echivalentul unei case pe care acesta și-a construit-o în satul Dumbrăvești.

Cea mai înaltă recunoaștere pe care ploieștenii și prahovenii i-au adus-o a fost edificarea statuii lui alături de alți trei eroi ai războiului de independență la baza Monumentului Vânătorilor, inaugurat în Ploiești în anul 1897. Celălalt erou al zilei ”de sânge” – 30 august 1877 de la Grivița, caporalul ploiștean Vasile Nica va parcurge un traseu biografic cu multe aspecte similare celui descris anterior. Amândoi vor avea parte la moartea lor, în 1915, Grigore Ion și în 1933, Vasile Nica de onoruri militare pe măsura faptelor de pe câmpul de luptă din 1877. Despre celălalt erou, sergentul Stan Gheorghe, piteștean de origine nu se cunosc multe informații, el murind în 1894.

O altă formă de omagiere a unei personalități, dar și de propagandă a unor idei și evenimente istorice, mai puțin convențională, dar extrem de eficientă a fost reprezentarea acestora pe obiecte de o mare diversitate. Aceaste practici iau amploare în România de la mijlocul sec. al XIX-lea, până spre finalul acestui interval, putând fiind constatate astfel de reprezentări pe documente, hărți, cromolitografii, obiecte din domeniul vexiologiei, edificii publice, până la obiecte de uz personal.

Într-o astfel de categorie este inclusă și piesa inedită, unicat în România, pe care o prezentăm în continuare. Piesa a fost semnalată si adusa in colectia Ceasuri pentru Romania in anul 2014 fiind ulterior identificata și în arhivele Muzeului Longines. Au fost gasite astfel informații despre o comandă românească de ceasuri cu reprezentarea imaginii  celor „Trei Voinici”. Documentele consultate în arhiva menționată au identificat în anul 1878 un distribuitor român extrem de important al ceasurilor Longines, Joh(Johan) Baumann, din Craiova. Acesta era alături de un alt distribuitor, D. M. Agemolu, din București erau in acele vremuri cei mai importanți reprezentați ei firmei Longines în țara noastră. Comenzile Longines facute de Joh. Baumann s-au derulat intre anii 1874-1880 si 1884-1886.

În martie 1878 Johann Baumann a comandat firmei Longines șase ceasuri de buzunar din argint în varianta de carcasa „tip hunter” (carcasă cu trei capace) carcasa ca avea pe capacul principal imaginea celor trei eroi („3 guerriers” mentionat in registrul comenzilor Longines), inspirată după gravura reprodusă în ziarul ”Războiul”; sub imagine, partial emailata, pe o parte a conturului acestuia, inscripția „TREI VOINICI”. Capacul de praf ce projezeaza mecanismul conține deasemenea inscripția cu numele comanditarului și al orașului: „Joh Baumann | Crajova”. Din pacate cea de a treia carcasa (capacul spate) si cadranul (alb, emailat, cifre romane) nu s-au mai pastrat!

În registrul seriilor ceasurilor Longines se menționează explicit că aceste șase ceasuri (seriale cuprinse in intervalul 110.931-110.936) au fost comandate de Joh. Baumann pentru „Armata Română” („armes roumaines”). Ceasul prezentat (in imagini coloana dreapta) are seria - 110’934 si este echipat cu calibrul 16B, lansat de Longines in 1875 (ref. Patrick Linder), 16’’’, 36.00 mm, in varianta "open-case", un mecanism "savonnete", „subțire” pentru acele vremuri. Livrarea ceasurilor (in cadrul unei furnituri ce includea si alte piese) s-a făcut in 21 martie 1878 sub mențiunea in registrul Longines a numărului comenzii sau poate nr. facturii - EF 110.

Coroborând informațiile de arhivă cu cele de pe ceasul prezentat, foarte probabil această serie restrânsă de piese a constituit un primul lot de ceasuri „militare” comandate firmei Longines prin intermediul lui Joh. Baumann pt. a fi distribuite unor oficialități militare din vestitul Batalion 2 vânători tocmai revenit in tara si cantonat în 1878 la Craiova.